În centrul atenției s-a aflat modelul TIGGO8 Pro CSH, echipat cu bateria ”Guardian”, supus unui test sever de imersiune în apă sărată timp de 53 de ore și 51 de minute – o simulare realistă a inundațiilor urbane și condițiilor tropicale severe.

Modelul TIGGO8 CSH are o configurație spațioasă de tip „5+2” și oferă flexibilitate și confort, cu o înălțime interioară de 170 cm și un volum de portbagaj de până la 1.930 litri.

Cu 36 de spații inteligente de depozitare și funcție V2L (Vehicle-to-Load) de 3,3 kW, vehiculul poate alimenta aparate electrice în aer liber, precum grătare, lumini sau proiectoare – ideal pentru aventuri de familie sau escapade de weekend.

Baterie testată la limită: fără scurtcircuite, scurgeri sau pierderi de performanță

Testul a constat în scufundarea controlată a pachetului de baterii într-un rezervor transparent umplut cu apă sărată, la o adâncime de un metru, timp de aproape 54 de ore. În tot acest timp, nu s-au înregistrat scurgeri de electroliți, scurtcircuite, emisie termică sau deformări structurale.

După test, bateria a fost reinstalată pe vehicul, care a pornit instantaneu și a parcurs fără probleme traseul de testare rutieră, demonstrând o fiabilitate absolută.

”Guardian Battery” – protecție pentru medii extreme

Bateria ”Guardian” este dezvoltată integral de Chery. Cu certificare IP68, aceasta funcționează într-un interval termic larg (-35°C până la 60°C), are un sistem de oprire rapidă PSS (Power Safety Switch) cu reacție în 2 milisecunde și un mecanism de monitorizare în timp real pentru detectarea riscurilor.

În plus, carcasa bateriei beneficiază de un blindaj inferior din oțel de înaltă rezistență (780 MPa), oferind protecție suplimentară împotriva șocurilor mecanice și impacturilor rutiere.

Teste pentru siguranța vehiculelor hibride

Etapa din Indonezia vine după o serie de provocări extreme reușite în China, inclusiv testul de rezistență sub o greutate de 11,5 tone (șapte mașini suprapuse), suportată de același model timp de peste 48 de ore fără nicio deformare structurală.

În perioada următoare, Chery își va continua campania globală cu noi teste în piețe strategice precum Mexic, Brazilia și Africa de Sud, extinzând validarea tehnologiilor sale de siguranță în condiții climatice și geografice diverse.

Fondată în 1997, Chery este una dintre cele mai mari companii auto din China, având o strategie de dezvoltare bazată pe inovația tehnologică. De la sisteme hibride și electrice, la cockpituri inteligente și platforme modulare, Chery operează opt centre globale de cercetare și dezvoltare și are peste 18.000 de ingineri la nivel global.

Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, a intrat oficial pe piața din România în primăvara acestui an prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA, companie parte din Grupul Samelet. Acordul permite comercializarea locală a modelelor SUV din gama TIGGO începând cu a doua jumătate a anului 2025.