ESG Today scrie că accelerarea aprobării de noi proiecte pentru tranziția energetică este un alt punct important din legislație, în vreme ce industriile poluante ar putea fi forțate să își stabilească obiective mai ambițioase în ce privește instalarea de noi capacități regenerabile. Reprezentanții Parlamentului European așteaptă acum aprobarea formală din partea Consiliului European.

Noul obiectiv privind cota de energie regenerabilă pentru anul 2030 în UE este aproape dublă față de cota regenerabilelor în amestecul energetic din regiune în anul 2021, care a fost de 22%. Și statele membre UE sunt vizate de noua legislație, care spune că acestea trebuie să producă un cumul de 45% din totalul producției energetice.

În ce privește permisele pentru noi proiecte de instalații de surse regenerabile, legislatorii au cerut un proces mai facil și mai rapid, astfel încât să fie implementată o capacitate cât mai mare de panouri solare sau centrale eoliene, de exemplu. Până în 2030, 49% din energia consumată de clădirile din UE trebuie să fie de proveniență „verde”, în vreme ce emisiile din sectorul transporturilor trebuie să scadă cu 14.5% până în același an.

Pentru a încuraja inovația și cercetarea în domeniul energiei sustenabile, europarlamentarii vor să stabilească un obiectiv prin care cel puțin 5% din energia regenerabilă instalată până în următorul deceniu să fie „energie regenerabilă inovatoare”.

Europarlamentarul Markus Pieper a declarat că „în misiunea noastră de a deveni mai independenți din punct de vedere energetic și de a reduce emisiile de CO2, am crescut așteptările în ce privește obiectivele pentru energia regenerabilă. Am făcut din sursele regenerabile un obiectiv principal de interes public și am simplificat procesul de aprobare al acestor proiecte... Avem nevoie acum de o reproiectare a pieței energetice europene și de o accelerare a dezvoltării infrastructurii de hidrogen pentru o tranziție mai verde.”