Potrivit Euronews.green, aceasta nu este prima dată când Boeri a realizat un astfel de proiect, tot el fiind autorul din spatele uneia dintre cele mai sustenabile clădiri din Milano, care a devenit realitate acum un deceniu.

Iar noi am mai scris în trecut despre clădirile-turn sustenabile ale Utrecht-ului. În luna mai am comunicat faptul că secțiunea mai înaltă va fi casa a 300 de arbori, respectiv 10.000 de plante.

Locuitorii se vor putea instala în clădire începând cu vara anului 2024. Zonele verzi din orașe nu ajută doar la îmbunătățirea calității aerului. Ele ajută și la îmbunătățirea sănătății mentale și pot ajuta orașele în lupta cu insulele de căldură urbane, spun experții.

Cei 300 de copaci și cele 10.000 de plante reprezintă echivalentul unui hectar de pădure, iar turnul verde va fi o sursă bogată de oxigen pentru locuitori. El va produce anual circa 41 de tone de oxigen.

Turnurile Wonderwoods, cu o înălțime de 105, respectiv 70 de metri, vor adăposti 200 de apartamente și 15.000 de metri pătrați de birouri. Turnul mai înalt al ansamblului, cu o înălțime de 105 metri va fi cel care va găzdui pădurea verticală.