În viziunea lui laFlamme, în contextul actual, companiile trebuie să se uite mai departe de implementarea unei strategii de mediu pentru a spune că au o viziune sustenabilă, ca de exemplu la acțiuni care să fie benefice membrilor societății, sau la acțiuni care sunt centrate pe componenta de guvernanță.

Sustenabilitatea trebuie privită și dintr-o perspectivă economică, ea fiind și o modalitate prin care putem asigura dezvoltarea durabilă a afacerilor, comunităților în care trăim, precum și a societății ca întreg.

Cutii realizate din 60% materiale reciclate

”În afară de acțiuni pentru reducerea emisiilor de carbon și modalități prin care să facem ambalajele și produsele mai prietenoase cu mediul trebuie să ne gândim și cum putem oferi mai mult înapoi comunităților din care facem parte. Cum putem face o strategie de sustenabilitate, dar și una care să ne ajute să avem un grad sporit de etică în afacerile noastre”, spune Francois LaFlamme.

În ceea ce privește Motorola și Lenovo, brandul sub umbrela căruia se află compania în prezent, sunt câteva acțiuni pe care managementul celor două companii le face din punct de vedere al sustenabilității.

De exemplu, în cazul gamei de smartphone-uri edge, lansată la începutul lunii septembrie, Motorola a luat decizia ca aceste terminale să fie ambalate în cutii realizate în procent de 60% din materiale reciclate. Acesta este unul dintre pașii pe care compania îi face pentru ca în anul fiscal 2025/2026 să-și atingă țelul de a folosi cu 50% mai puțin plastic și să reducă cu 10% volumul ambalajelor pentru smartphone-uri.

Obiectiv net zero până în 2050

În același timp, echipa Lenovo și-a propus să meargă în direcția reducerii amprentei de carbon a companiei până în 2030 și să atingă nivelul net zero până în 2050.

Din experiența sa de peste un deceniu în cadrul Motorola și Lenovo, precum și din cea anterioară pentru alți giganți din tehnologie, precum Dell saau Intel, și pentru firma de consultanță McKinsey, Francois LaFlamme este convins că în ziua de azi companiile au o responsabilitate tot mai mare către toți actorii implicați – vorbim aici despre management, acționari, parteneri de business, clienți – de a avea un impact social pozitiv în comunitățile în care sunt active, de a fi modele pentru întreaga lume, publică sau privată.

De aceea, strategiile de sustenabilitate ale business-urilor au devenit o parte integrantă a unui plan de afaceri pe care o firmă trebuie să și-l facă și nu mai sunt doar un element de noutate care poate suscita atenția vreunei părți interesate.

În ceea ce privește Motorola și Lenovo, companiile și-au setat încă de acum mult timp – de exemplu, Lenovo are de 16 ani raportări privind strategia de sustenabilitate – indicatori de performanță meniți să arate gradul de reușită al acestor strategii și elementele la care echipele mai au de lucru, iar câteva dintre ariile de interes sunt în zona de mediu – emisii de carbon -, economie circulară, reprezentare echitabilă, impact filantropic.

Cum arată un viitor durabil? Unul spre care putem merge cu pași mărunți, în opinia reprezentantului Motorola și Lenovo, dar care au un impact semnificativ atâta vreme cât îi facem toți, indiferent că suntem din lumea de business, sau indivizi.

”În cazul Motorola și Lenovo ne-am luat angajamentul de a implementa practici sustenabile și să avem un impact pozitiv atât în chestiuni de mediu, cât și în ceea ce privește societatea în care trăim și activăm. Credem, totodată, că stă în puterea noastră, a business-urilor, de a oferi și clienților noștri uneltele necesare pentru ca aceștia să fie parte din schimbare la rândul lor și împreună să venim cu soluții pentru un viitor mai bun pentru noi toți”, concluzionează Francois LaFlamme.