Electrive scrie că acesta nu este primul model Golf 8 plug-in hibrid, prima variantă fiind disponibilă din 2020, însă acum, capacitatea netă a bateriei a crescut de la 10.6 kWh la 19.7 kWh. Astfel, conform cifrelor oficiale, autonomia ar fi crescut la 143 de kilometri pentru varianta Golf eHybrid, respectiv 131 de kilometri pentru modelul GTE.

Totodată, bateriile, deși sunt mai mari, ar trebui să poată fi încărcate mai rapid, pentru că suportă încărcare la 11kW, față de 3,7kW, cât acceptau până în prezent. Trebuie menționat că încărcarea AC, la curent alternativă este controlată de computerul mașinii, astfel că vitezele de top, respectiv cele constante, fluctuează foarte tare.

Dar există vești bune, pentru că noile Golf-uri hibrid suportă acum încărcare la curent continuu, DC, de până la 50kW. Acestea sunt mult mai rapide, iar alimentarea la viteze de top poate fi susținută mai mult timp, pentru că energia electrică ajunge în baterii direct, fără a mai trece prin computerul mașinii.

Motorul pe benzină al mașinii a fost și el îmbunătățit de la un 1.4 TSI la 1.5 TSI, iar versiunea eHybrid poate produce 150kW, în vreme ce versiunea GTE produce 200kW, cu 20kW mai mult decât în trecut.

Golf eHybrid pornește de la 44.200 de euro, în vreme ce modelul GTE, de la 46.700.

Sursă foto: Volkswagen