Conform World Economic Forum, descoperirile au fost incluse în cel mai recent raport întocmit de experții organizației, numit Innovation and Adaptation in the Climate Crisis: Technology for the New Normal. Oficialii pun accent pe răspunsurile rapide în cazul urgențelor și avansarea cercetării și a dezvoltării pentru următoarea generație de tehnologii climatice.

Pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai integrată în viețile noastre, cercetătorii explorează noi moduri prin care algoritmii de învățare ne pot ajuta să înțelegem mai bine ceea ce ne rezervă planeta. Sistemele inteligente de canalizare, operate de inteligență artificială, ne pot ajuta să prevenim inundațiile în perioadele cu ploi abundente.

Dronele ne pot ajuta să luptăm cu fenomenele meteo extreme cauzate de schimbările climatice. Echipate cu senzori și camere, aceste dispozitive operate la distanță ne pot oferi informații esențiale în legătură cu situația climatică dintr-o anumită zonă, cum ar fi cu privire la rezervele de apă dulce. De asemenea, în cazul unor urgențe climatice, dronele ne pot ajuta la detectarea posibilelor victime din comunitățile greu accesibile.

În ce privește fenomenele meteo extreme răspândite la scară largă, le putem observa pe acestea din spațiu folosindu-ne de sateliți. Astfel, putem detecta deșertificarea în stadiile incipiente și chiar să monitorizăm ghețarii care se topesc.

O altă tehnologie emergentă o reprezintă calculatoarele cuantice, acestea fiind cu mult superioare față de cele pe care le avem acasă și la birou și care pot realiza mult mai multe calcule. Acestea ne pot ajuta să estimăm efectele unui fenomen meteo extrem sau să prevedem schimbările majore, în general, mult mai rapid.

Supercomputerele sunt tot mai răspândite în centrele de cercetare climatică și ne ajută cu monitorizarea modelelor climatice și a celor meteo.

Dispozitivele Internet of Things (IoT) vor juca și ele un rol tot mai important în protejarea planetei și a oamenilor de dezastrele naturale. PanoAI este o companie care folosește în prezent dispozitivele IoT pentru a monitoriza în jur de 2 milioane de hectare de teren și ajută la detectarea și raportarea a mii de incendii către autoritățile locale.

Cu trecerea timpului, soluțiile climatice vor deveni tot mai avansate și inovatoare, ceea ce ne va ajuta să rezolvăm mai multe probleme de mediu și să protejăm ecosistemele și comunitățile vulnerabile de dezastrele climatice.