Oficialii companiei au menționat și faptul că vor să își acopere 70% din totalul energiei necesare pentru producția de mașini electrice utilizând surse regenerabile de energie până în următorul deceniu, comparativ cu cele 45-50 de procente de energie regenerabilă pe care le folosește în prezent.

Potrivit Reuters, Joerg Burzer, șeful producției la Mercedes-Benz, a menționat că 15% din totalul energiei ar trebui să provină din energia solară și cea eoliană furnizată de instalații montate fie în cadrul fabricilor companiei, fie legate la sistemele lor.

Restul necesarului de energie va fi asigurat de prin Acorduri de Cumpărare a Energiei, iar producătorii de energie vor fi plătiți pentru a furniza o anumită cantitate de energie pentru un anumit număr de ani la un preț stabil.

Mercedes-Benz vrea să cumpere energie regenerabilă în valoare de un milion de euro până în 2025, a declarat Burzer.

Șeful producției a precizat că, deși compania încă se bazează pe gaze ca resursă de rezervă pentru producție, ea vrea să minimizeze cantitatea de combustibili pe care o va utiliza.

În martie anul acesta, Mercedes-Benz a anunțat și construirea unei fabrici pentru reciclat baterii ale vechilor vehicule electrice, fabrică ce ar putea recicla până la 2.500 de tone de baterii pe an.