Electrive scrie că noua baterie, numită Solstice, are o densitate energetică de până la 450 Wh/kg, ceea ce ar putea crește autonomia mașinilor electrice cu 80% și ar putea reduce greutatea vehiculelor. Datorită colaborării de până în prezent dintre cele două companii, Mercedes-Benz este considerat unul dintre principalii clienți ai celor de la Factorial.

Bateria solidă dezvoltată de Factorial Energy folosește un catod uscat, iar astfel producția este mai sustenabilă și mai eficientă prin comparație cu alte modele de baterii solide. Factorial Energy vrea să implementeze noile baterii și în electronice de consum, cum ar fi telefoanele inteligente sau laptopurile.

Siyu Huang, CEO-ul și cofondatorul Factorial, a declarat că „Solstice va contribui la creșterea autonomiei și performanței mașinilor electrice și se aliniază, totodată, și cu viziunea noastră pentru un viitor mai sustenabil.

Markus Schäfer, Chief Technology Officer și membru al Consiliului de Conducere în cadrul Mercedes-Benz Group AG, adaugă: „Solstice oferă îmbunătățiri suplimentare în ce privește densitatea energiei și funcțiile de siguranță pentru a ne ajuta să dezvoltăm vehicule electrice la noi standarde de autonomie, costuri și performanțe.”

În anul 2022, Mercedes-Benz a condus o rundă de finanțare în valoare de 200 de milioane de dolari obținută de Factorial, la care au participat și alte companii din industrie, cum ar fi Stellantis. Totodată, producătorul de baterii a încheiat acorduri de colaborare și cu grupul coreean producător de mașini Hyundai-Kia.

Sursă foto: Factorial