Potrivit Fast Company, numărul mașinilor electrice care au avut probleme a fost cu 42% mai mare decât cel al modelelor cu motoare termice (adică pe benzină sau motorină), dar acest număr este mai mic decât cel de anul trecut, respectiv 79%.
Pentru modelele plug-in hibrid, problemele au apărut cu 70% mai des decât la mașinile clasice, dar numărul cazurilor cu probleme a fost înjumătățit față de anul 2023. Jake Fisher, președintele centrului de testare pentru mașini Consumer Reports, spune că motivul este că această tehnologie se maturizează. „Pe măsură ce producătorii auto devin mai experimentați în producția noilor platforme și tehnologii, fiabilitatea lor se va îmbunătăți”, spune el.
Deși noile modele vor continua să fie tot mai bune, funcțiile software adăugate pe modele și conducerea autonomă vor continua să aducă probleme neașteptate, mai ales pe partea de software.
Mașinile full hibrid în schimb sunt aproape la fel de fiabile precum cele clasice, asta și pentru că această tehnologie a fost dezvoltată mai bine de un sfert de secol, după ce a fost introdusă la nivel comercial cu primul Prius de către Toyota în 1997.
Potrivit Consumer Reports, cele mai fiabile trei mărci pentru anul acesta sunt Subaru, Toyota și Lexus, clasamentul fiind realizat în baza chestionării a 300.000 de șoferi.
Motivul pentru care acești producători rămân de atâția ani pe primele poziții, spune Fisher, este că ei nu fac foarte multe schimbări nici la design, nici pe partea tehnică a mașinilor pe care le vând.
„E vorba de a rafina un produs funcțional și pentru că ele deja merg destul de bine, nu au nevoie de schimbări majore.”
Cele mai fiabile modele Toyota, potrivit Consumer Reports, au fost RAV4 în varianta termică, Corolla, RAV4 plug-in hibrid și RAV4 full hibrid. Este de menționat că aici se ia în calcul piața din America de Nord, pentru că în Europa, RAV4 nu este vândut în variantă pur termică.
Comentezi?