Potrivit World Economic Forum, 65 de organizații din întreaga lume s-au reunit sub umbrela First Movers Coalition pentru a finanța proiectele green tech.

Finanțarea va permite ideilor inovatoare din acest sector să poată fi scalate până în 2030, ceea ce este necesar pentru ca acestea să permită decarbonizarea industriilor înainte de 2050.

World Economic Forum a lansat anul trecut, la COP26, First Mover Coalition, care a reușit să adune mai multe companii care operează la nivel global.

Întrucât valoarea lor totală depășește 8 trilioane de dolari, aceste companii s-au angajat să achiziționeze tehnologii verzi în valoare de 12 miliarde de dolari în 2030 pentru a decarboniza sectoare precum aviația, navigația, transportul rutier și chiar industria cimentului și a betonului.

Prin utilizarea în viitor a tehnologiilor de îndepărtare a carbonului din atmosferă, aceste companii vor să devină și carbon negative.

Microsoft este una dintre companiile care este interesată în special de această tehnologie, iar în iulie, firma americană a semnat un acord pe zece ani cu Climeworks pentru soluții de îndepărtare directă a carbonului din atmosferă.

Børge Brende, președintele World Economic Forum, a declarat că „reprezentanții coaliției sunt cu adevărat „pionierii” care se concentrează asupra inovațiilor care pun bazele transformării pe termen lung în loc să se folosească de tehnologiile disponibile astăzi care pot avea efect doar pe termen scurt.”

O mișcare către o industrie mai curată

Experții Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice susțin că dacă temperaturile vor crește cu 1.5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, Oceanul Arctic ar putea avea o vară lipsită de gheață la fiecare secol.

Totuși, dacă aceste temperaturi vor crește cu 2 grade, verile lipsite de ghețari din zonă ar putea avea loc la câte 10 ani.

Scenariul creșterii cu 2 grade Celsius poate afecta viața a milioane de oameni, motiv pentru care tehnologiile pentru captarea și stocarea carbonului sunt esențiale.

Cu toate acestea, aceste soluții green tech încă sunt departe de a fi disponibile la scară comercială. Pentru a începe tranziția către o industrie mai curată, anumite companii au început să cumpere produse fabricate cu energie verde și să le transporte cu ajutorul mijloacelor cu emisii reduse sau chiar zero.

Volvo și Ford sunt două companii din industria transportului care vor să folosească hidrogen verde în camioanele și mașinile electrice pe care le comercializează.

Prin utilizarea oțelului fabricat cu electricitate și hidrogen verde, vehiculele lor electrice au un avantaj competitiv când vine vorba de grija față de mediu.

John Kerry, delegatul SUA pentru Schimbări Climatice, a declarat că „această coaliție a reușit să atragă sprijin din partea companiilor și guvernelor determinate să reducă emisiile de carbon la nivel global, mai ales din sectoarele unde nu dispunem încă de tehnologiile necesare pentru a ajunge la neutralitatea emisiilor.”

First Movers Coalition va implementa o platformă pentru mai multe companii care pot încheia angajamente de achiziții până la finalul acestui deceniu, astfel încât reprezentanții industriei green tech pot analiza cererea.

Atât soluțiile de reducere a emisiilor, cât și cele net zero sunt viabile pentru achiziții, însă firmele care vor face achiziții se vor concentra în special asupra decarbonizării complete a industriiilor.

Cele șase sectoare pe care coaliția se va concentra în 2030 sunt aviația, navigația, transportul rutier de marfă, îndepărtarea emisiilor de carbon și industriile aluminiului și a oțelului.