Prime Movers Lab, Stellantis și FedEx se numără printre cei care au participat la runda de finanțare Series B, potrivit Electrive. În luna mai a acestui an, Stellantis a mers mai departe și a început colaborarea cu Lyten pentru a dezvolta o nouă generație de celule litiu-sulf pentru vehiculele electrice.

De la înființarea companiei și până în prezent, Lyten a strâns fonduri în valoare totală de peste 410 milioane de dolari, iar în prezent, inginerii dezvoltă o platformă de material cu grafit tridimensională, care poate fi folosită în mai multe industrii. Bateriile 3D cu grafit ar putea fi lansate de către Lyten către producătorii din industria auto începând cu anul viitor.

Anul acesta în iunie, compania californiană a implementat prima linie de producție pilot, care poate fabrica atât baterii dreptunghiulare, cât și modele circulare. Această unitate poate produce circa 200.000 de baterii anual.

Dan Cook, fondator și CEO, Lyten, a declarat că „suntem de părere că noile materiale dețin cheia pentru noi produse de calitate superioară care vor permite decarbonizarea accelerată a planetei. În fiecare industrie, limitările legate de materiale sunt o barieră în ce privește reducerea emisiilor într-un mod profitabil, iar acesta este motivul pentru care dezvoltăm grafit 3D.”