Programul de accelerare vine ca o continuare a celor 2 programe desfășurate deja în România în ultimii 3 ani și care au creat oportunități pentru 3.900 de locuri de muncă demne (cu salarii declarate integral și drepturi sociale garantate) pentru persoane greu angajabile.

Pe lângă sprijinul financiar, de până la 100.000 de dolari, Programul de accelerare NESsT pentru Europa Centrală și de Est, include sesiuni de mentorat pentru antreprenori și un amplu proces de învățare, alături de specialiștii NESsT și ai organizațiilor partenere. Înscrierile sunt deschise până pe 24 februarie 2025.

Până acum, NESsT România a susținut inițiative antreprenoriale precum:

  • ALTRNTV, magazinul de moda sustenabila care găzduiește peste 150 de mici artizani și producători locali, iar din vânzarea acestor produse finanțează caravana Zâna Merciluță, care ajunge cu un laborator stomatologic mobil în zone dezavantajate;
  • Helyenvalo, un food hub din Odorheiu Secuiesc, în care producători locali din zona limitrofă ajung și-și vândă produsele, iar în acest proces ei lucrează în economia albă (cu carte de muncă, cu asigurări de sănătate și cu certificările necesare ale alimentelor);
  • ROMO, cea mai mare comunitate online a producătorilor independenți, care a pus la punct un mecanism prin care scurtează lanțul dintre producător și consumator, dar și creează oportunități de colaborare, educație și promovare pentru antreprenorii locali, facilitând accesul acestora la piețe noi și susținând dezvoltarea unui ecosistem sustenabil pentru producția independentă.
  • Atelierul de pânză, o întreprindere care angajează persoane cu dizabilități, care croiesc și cos sacoșe din pânză, ca alternativă la pungile de plastic, dar și produse din resturi textile care ar fi ajuns în lanțul deșeurilor.

NESsT, un accelerator global de business, creează în Polonia și România oportunități întreprinderilor cu impact social: fonduri și sprijin operațional pentru dezvoltarea afacerii. Acesta este adaptat nevoilor specifice ale întreprinderilor și este oferit de NESsT, împreună cu mentori din industrie precum IKEA, Cisco Foundation și alți colegi din program.

Aplicați la programul de accelerare NESsT pentru Europa Centrală și de Est până pe 24 februarie 2025 pentru a vă dezvolta afacerea și a crea un impact pe termen lung.

Deși atât Polonia, cât și România au făcut progrese semnificative în reducerea sărăciei în ultimele două decenii, aceasta este departe de a fi eradicată. În Polonia, peste 2 milioane de persoane trăiesc încă în sărăcie, iar în România, aproape jumătate din populație locuiește în zone rurale, unde 1 din 5 persoane este expusă riscului de sărăcie.

Programul de accelerare NESsT pentru Europa Centrală și de Est, este conceput special pentru întreprinderile care creează locuri de muncă demne pentru persoane din comunități defavorizate și marginalizate. Acestea includ persoane care au trecut prin experiențe de migrație sau strămutare, mici producători și artizani, tineri, minorități etnice, comunitatea LGBTQIA+, persoane cu dizabilități, femei, micii fermieri, lucrători din economia informală și persoane fără adăpost.

Programul urmărește să sprijine întreprinderi care doresc să producă o schimbare în comunitățile lor prin crearea directă de locuri de muncă, facilitarea angajării sau îmbunătățirea mijloacelor de trai ale furnizorilor din lanțurile lor de aprovizionare.

NESsT sprijină și investește în întreprinderi sociale care creează locuri de muncă demne pentru comunități defavorizate din piețele emergente. În ultimii 28 de ani, NESsT a contribuit la dezvoltarea unor afaceri care au susținut oportunități de muncă pentru peste 113.000 de persoane și au îmbunătățit viețile a peste 1,8 milioane de oameni.