Interesul crescut pentru sursele de energie curată vin întrucât, potrivit World Economic Forum, jumătate din cantitatea de emisii de carbon redusă pentru atingerea obiectivelor climate trebuie să provină din tehnologiile energetice care nu au ajuns încă la nivel comercial.

Betteries este o companie din Berlin care vrea să ajute sectorul energiei verzi prin reutilizarea bateriilor vechi, implementându-le în sisteme sustenabile și accesibile de stocare a energiei.

Acest lucru ajută în special întrucât în prezent sunt circa 8 milioane de vehicule electrice pe șoselele din lume, iar pe măsură ce cererea pentru aceste vehicule va crește, numărul de baterii care poate sfârși ca deșeu va crește și el.

SolarGaps este o companie originară din California care vrea să găsească un nou mod de a distribui energia și speră că va alimenta casele și birourile viitorului.

Compania a dezvoltat un nou tip de panouri solare, numit „jeluzele inteligente”, care au capacitatea de a colecta energia solară în timp ce oferă umbră pentru a menține clădirea răcoroasă. Astfel, nevoia de a folosi aerul condiționat poate scădea cu până la 30%.

Cambridge Industries este un startup fondat în Addis Abeba, Etiopia, care oferă soluții de gestionare a deșeurilor și de generare a curentului electric din surse regenerabile.

Compania a reușit să dezvolte primul parc sustenabil de transformare a deșeurilor în energie din Africa, folosindu-se de bio-reactoare și ferme de insecte. Cu ajutorul acestor sisteme, Cambridge Industries pot procesa până la 1.400 de tone de deșeu menajer pe zi, iar pe parcursul unui an, compania poate produce 185 GW/h de energie pe care o poate furniza către sistemul public de electrificare.

SOLshare este un alt startup care urmărește să îmbunătățească sectorul energiei curate printr-o platformă de vânzare a energiei către gospodăriile cu venituri reduse.

Serviciul oferit de compania din Bangladesh implică faptul că locuințele echipate cu panouri solare pot vinde excesul de energie pe care îl produc către cei care au nevoie de el printr-o micro-rețea de electrificare.

Sistemul de partajare a energiei electrice între utilizatori le permite locuitorilor din zonele rurale să devină comercianți de electricitate în vreme ce-și satisfac propriile nevoi energetice.

Acestea sunt doar patru dintre startup-urile care vor să revoluționeze sistemul global de energie electrică pentru a ne permite tuturor să avem un viitor mai verde. Prin investirea în energie verde, aceste companii pot oferi soluții de care vor beneficia generațiile prezente, generațiile viitoare și chiar și planeta.