Acordul subliniază angajamentul Orange de a atinge obiectivul #NetZeroCarbon până în 2040. Prin acest contract, semnat pe o perioadă de 6 ani, Orange, în România, își va acoperi 30 GWh din necesarul anual de energie electrică cu energie verde provenită din tehnologie solară.

Pe lângă continuarea implementării inițiativelor ce susțin obiectivele de sustenabilitate, eficientizarea costurilor și asigurarea unui procent de energie din surse regenerabile sunt măsuri suplimentare pe care Orange le-a luat în calcul atunci când și-a regândit modul în care consumă energia.

Prin semnarea contractului vPPA, Orange și ENGIE Romania s-au asociat într-un proiect comun care sprijină companiile Orange din România în atingerea neutralității emisiilor de carbon până în 2040, ținta stabilită prin planul strategic al Grupului Orange - Lead the Future.

Prin acest demers, România se alătură celorlalte țări din perimetrul Europe7, unde, în 2023, Orange a asigurat un volum solid de 80% de energie verde (Spania, Belgia, Luxembourg, Slovacia, Polonia, România, Moldova).

”Suntem aliniați la obiectivele Grupului Orange și continuăm să integrăm sustenabilitatea în centrul acțiunilor noastre, pentru a ne reduce impactul asupra mediului. Decarbonizarea și utilizarea mai multor surse de energie regenerabilă și durabilă reprezintă o prioritate pentru noi, alături de folosirea resurselor în mod eficient, prin reutilizare și reciclare. Astfel, semnarea contractului de tip vPPA cu ENGIE Romania este încă un pas important din angajamentul pe termen lung pe care Orange și l-a asumat, de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a societății”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Ȋn contextul reconfigurării modelelor tradiționale de achiziție a energiei, ENGIE Romania vine în sprijinul clienților săi oferindu-le soluții predictibile de achiziție a energiei electrice din surse regenerabile, benefice totodată și pentru protejarea mediului înconjurător.

”Contractele de tip vPPA, așa cum este cel semnat între ENGIE Romania și Orange, sunt o exemplificare a strategiei grupului nostru de a le propune clienților energie electrică verde și de a le oferi predictibilitate asupra costurilor cu energia, fiind un bun exemplu despre cum, într-o piață cu fluctuații mari de prețuri cum este aceea a energiei, companiile se pot asigura, prin acest tip de contract, că desfășoară o activitate sustenabilă economic și din perspectiva obiectivelor de mediu”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.

Virtual PPA (vPPA) este un contract pe termen lung semnat între un dezvoltator de energie regenerabilă și un cumpărător interesat. Prin acest demers se acoperă riscurile de tranzacționare viitoare legate de fluctuațiile de prețuri pe piața de energie (hedging) și, în același timp, se oferă garanția (prin transferul de certificate de garanție de origine de la dezvoltator) că energia alocată cumpărătorului provine din surse regenerabile.

Energie verde în rețeaua Orange

În 2022, Orange România a lansat un program ce se derulează pe o perioadă de 4 ani prin care va instala panouri solare pe 300 de site-uri de rețea și pe 4 centre de interconectare comunicații și centre de date.

La acest moment, pe 3 centre de interconectare din Constanța, Brașov și Timișoara au fost instalate aproximativ 650 de panouri solare și 133 de site-uri de rețea au deja funcționale panouri solare.

De asemenea, anul trecut, Orange România și-a redus consumul de energie cu aproximativ 4GWh prin acțiuni ce au vizat înlocuirea surselor de curent continuu de pe locațiile Orange cu unele de generație mai nouă, care sunt mai eficiente energetic, a decomisionat echipamente IT sau de rețea învechite tehnologic, pe care le-a înlocuit cu unele noi, și a implementat soluții de reducere a consumului de energie pe echipamentul radio în funcție de tehnologie, timp și trafic.