Pe 29 iunie, peste 100 angajați ai companiei au participat la această inițiativă ce a avut ca scop conștientizarea și mobilizarea împotriva poluării asupra mediului înconjurător. În cadrul acțiunii, au fost colectați zeci de saci cu deșeuri, fiind astfel ecologizată o zonă extinsă a pădurii.

“Această inițiativă este un nou pas într-un demers constant de implicare în comunitate, precum și un efort de educare a publicului larg, care trebuie să fie conștient de efectele pe care le pot avea acțiunile noastre, ale tututor, asupra mediului înconjurător. Ne implicăm în activități de sprijin social de peste zece ani, fiind orientați către dezvoltarea și susținerea inițiativelor care generează un impact pozitiv asupra comunităților în care activăm”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

“Uneori, alegerile noastre au un impact pozitiv - de exemplu, atunci când decidem să abordăm biodiversitatea într-o manieră durabilă sau să o protejăm mai bine. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe dintre acțiunile noastre au consecințe negative. De fapt, intervențiile umane reprezintă principala cauză a pierderii biodiversității, pe care le putem însă contracara prin participarea la astfel de evenimente comunitare și prin oferirea voluntară a timpului din partea angajaților unei companii. Ceea ce am reușit să facem alături de Sphera Franchise Group este doar începutul unui drum lung, pe care urmează să îl parcurgem împreună, scopul fiind acela de a extinde inițiativele la nivel național, prin realizarea mai multor campanii de informare și conștientizare. Protejarea biodiversității este responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi”, a declarat Diana Cîtu, CEO Reciclad`OR.

Sphera Franchise Group a dezvoltat o strategie de sustenabilitate construită pe patru piloni: Business (Excelență în tot ceea ce facem), Produse (Produse alimentare sigure și de calitate), Oameni și Comunitate (Responsabilitate socială și implicare în comunitate), Mediu (Responsabilitate de mediu).

Reciclad’OR este o Organizație care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP), iar Sphera Franchise Group are un parteneriat cu aceasta pentru preluarea transferului de responsabilitate privind reciclarea deșeurilor din ambalaje introduse pe piață.

Fondat în anul 2017, Reciclad’OR este o oeganizație activă pe segmentul transferului de responsabilitate, lucrând cu peste 730 de companii partenere. De asemenea, implementează proiecte de mediu și acțiuni de conștientizare a populației privind importanța gestionării corecte a deșeurilor realizate, și organizează evenimente de responsabilizare socială.