Problema spațiilor verzi este vizibilă mai ales în orașele din Europa, care anul trecut s-au confruntat cu una dintre cele mai caniculare veri din istorie.
Conform The Guardian, autoritățile anumitor orașe susțin că nu este întotdeauna la îndemână să planteze mai mulți copaci în aceste zone, deoarece trotuarele, clădirile înalte și chiar parcările subterane îngreunează plantarea copacilor.
Experții spun că multe dintre orașele europene au mai puține spații verzi acum decât aveau acum un secol, iar poluarea și traficul sunt în continuă creștere.
Christophe Najdovski, viceprimarul consiliului din Paris însărcinat cu reîmpădurirea și administrarea spațiilor verzi, a declarat că „este o provocare uriașă. Știm că dacă am avea suficienți copaci, am putea reduce temperatura orașului cu 8 grade Celsius pe timpul verii. Funcționează ca un fel de aparate de aer condiționat naturale. Însă plantarea lor nu este mereu facilă.”
Potrivit oamenilor de știință, copacii ajută la „îmbunătățirea stării de sănătate mentală și fizică”, iar în același timp ei ajută în ce privește calitatea aerului, din nou, un lucru foarte important în orașele aglomerate de pe continent.
Anumite așezări omenești din Europa au pierdut chiar și 10% din spațiile verzi de la începutul anilor '90, iar principala cauză, potrivit experților, este că mare parte din aceștia s-au uscat, fiind plantați în secolele 19 sau 20.
Dar reîmpădurirea zonelor urbane nu este la fel de simplă precum achiziționarea și plantarea de copaci, susține Ana Luisa Soares.
Copacii implică un efort financiar mare, însă necesar
Potrivit arhitectei specializată în peisagistică de la Universitatea din Lisabona, un singur copac poate costa administrația locală până la 2.000 de euro timp de cinci ani.
„Trebuie să cumperi copacul. Trebuie să îl plantezi, să îl uzi - mai ales în primii cinci ani, atunci când este cel mai vulnerabil. Viața unui copac într-un oraș nu este ușoară: solul compactat, aerul poluat... trebuie să te ocupi de el, să îl tratezi de boli. Când vorbim de zeci de mii de copaci, este vorba despre o investiție uriașă.”
În ciuda costurilor ridicate și a implicărilor, locuitorii unui oraș au nevoie de copaci pentru motivele enumerate mai devreme.
„Sunt importanți pentru noi toți, locuitori și vizitatori. Ne oferă umbră, aer de o calitate mai bună, temperaturi mai scăzute, frumusețe naturală- practic, mai mulți copaci înseamnă oameni mai fericiți. Cunoaștem acest lucru. Iar ei vor fi tot mai vitali pe viitor”, susține Soares.
Oficialii Comisiei Europene au propus anul trecut un proiect de lege care implică faptul ca autoritățile orașelor și suburbiilor să aibă copaci plantați pe cel puțin 10% din suprafața totală a ariilor respective până în 2050 și să prevină pierderea spațiilor verzi existente.
Locurile de parcare fac loc mai multor copaci
O posibilă soluție explorată de anumite autorități este transformarea parcărilor dintre bulevarde și trotuare în spații pentru plantat copaci.
Christophe Najdovski susține că „în esență, ne dorim să reducem semnificativ spațiul rezervat pentru mașini în Paris, pe care vrem să îl folosim mai mult pentru a planta copaci: un program amplu de reîmpădurire, prin care vrem ca natura să primeze în fața automobilelor. Obiectivul este plantarea copacilor în număr cât mai mare acolo unde acest lucru este posibil.”
Cum deja actuala administrație a plantat aproximativ 38.500 de copaci din 2020, oficialii și-au propus să planteze încă 21.000 în această iarnă.
Unii dintre rezidenți se plâng de faptul că copacii proaspăt plantați reduc cantitatea de lumină naturală disponibilă în apartamente, ceea ce crește consumul de electricitate, însă copacii sunt esențiali într-o Europă care devine tot mai caldă.
Cum va deveni Bucureștiul o capitală mai verde anul acesta
Și în București, autoritățile locale și-au propus creșterea numărului de spații verzi în 2023.
Fiecare sector a venit cu propria viziune în ce privește un București mai verde.
De pildă, autoritățile Sectorului 1 și-au propus să planteze flori și arbori pentru a îmbunătăți calitatea celor peste 1.7 milioane de metri pătrați de spații verzi pe care le administrează.
În Sectorul 2 există planuri pentru plantarea a 5.000 de copaci, măsură prin care s-ar putea reduce temperatura ambientală și ar crește nivelul calității aerului.
Tot anul acesta, administrația locală a Sectorului 2 își propune să finalizeze ecologizarea salbei de lacuri.
În Sectoarele 3 și 4 se au în vedere plantarea a 10.000 de noi arbori, respectiv construirea unui nou parc, iar în Sectoarele 5 și 6, autoritățile vor să planteze arbori în aliniamentele stradale, respectiv să se identifice noi spații care pot fi amenajate drept piațete urbane sau ca zone verzi.
Comentezi?