Grupul Epson consumă aproximativ 876 GWh (aici fiind inclusă energia electrică din sistemul de cogenerare - CGS - și energia electrică produsă în mod privat) de energie electrică pe an.

Prin aprovizionarea cu surse regenerabile pentru care acoperă această cerere, Epson așteaptă o scădere a emisiilor anuale de dioxid de carbon cu aproximativ 400.000 de tone.

Epson s-a angajat public să reducă emisiile de carbon sub zero și să renunțe la resursele subterane, în programul său Viziunea Ecologică 2050.

Utilizarea energiei electrice din surse regenerabile este un mijloc cheie prin care compania își propune să atingă obiectivul de decarbonizare.

Odată cu acest obiectiv, Epson a declarat în martie 2021 că va trece la energie electrică 100% regenerabilă în sediile Grupului Epson din întreaga lume, până în 2023. În noiembrie 2021, schimbarea a fost finalizată în Japonia. Trecerea globală la energie electrică din surse regenerabile a fost finalizată conform programului, în decembrie 2023.

Echipa Epson va reduce cantitatea de energie asociată producției și produselor și se va dedica și altor progrese tehnologice privind circulația resurselor, pentru a atinge obiectivul final de reducere a nivelului emisiilor de carbon sub zero.

Măsuri luate pentru trecerea la utilizarea 100% a energiei electrice din surse regenerabile în toate sediile grupului Epson:

Martie 2021: Compania s-a angajat public să treacă la energie electrică 100% regenerabilă în toate unitățile

Aprilie 2021: Tranziția a fost finalizată în toate sediile din Prefectura Nagano, Japonia

Noiembrie 2021: Tranziție a fost finalizată în toate sediile din Japonia

Decembrie 2023: Tranziție a fost finalizată în toate sediile globale.

”Timp de opt decenii, Epson a demonstrat o abordare proactivă a acțiunilor privind mediul înconjurător. Am menținut angajamentul fondatorului de a păstra curățenia lacului Suwa din apropiere și am devenit prima companie din lume care a eliminat clorofluorocarburile (CFC) din procesele noastre de producție. Acum am finalizat cu succes trecerea la energie electrică 100% regenerabilă în toate sediile Grupului Epson în doar doi ani și zece luni din momentul în care ne-am declarat angajamentul de a face acest lucru în 2021. Inițiativa aceasta ne va ajuta nu doar să ne atingem propriile obiective, ci și să facilităm viitoare inițiative de adoptare a energiei electrice din surse regenerabile în societate, prin creșterea gradului de conștientizare. Ambiția noastră de a spori responsabilitatea socială implică depășirea unor dificultăți, dar vom acționa cu hotărâre pentru a găsi soluții creative ca răspuns provocărilor”, spune președintele Epson Global, Yasunori Ogawa.