ESG Today scrie că printre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile publice când vine vorba de raportarea de mediu se numără calitatea datelor obținute pentru raport. Deloitte a chestionat 300 de executivi, inclusiv manageri de sustenabilitate și contabilitate, aparținând companiilor publice cu venituri individuale de cel puțin 500 de milioane de dolari. Aceste companii lucrează în industrii precum produse de consum, petrol și gaze sau tehnologie.

Potrivit raportului, 99% dintre companii se pregătesc pentru creșterea cerințelor de raportare, ca urmare a lansării de noi standarde regionale, cum ar fi CSRD în Uniunea Europeană. Unul dintre principalele moduri în care companiile se pregătesc de înăsprirea standardelor de raportare ESG este formarea echipelor ESG multidisciplinare, astfel că 52% dintre companii au deja astfel de echipe, în vreme ce 46% dintre organizații lucrează la implementarea lor.

Formarea acestor echipe într-o organizație are implicații importante în ce privește modul în care este percepută sustenabilitatea și cât de rapid se poate face progresul către practici responsabile. Comparativ cu 98% dintre companiile care au declarat că au făcut progrese mici în ultimul an pentru a fi mai sustenabile, organizațiile cu echipe multidisciplinare (38% din cazuri) au raportat progrese importante în ce privește modelele de business prietenoase cu mediul. De cealaltă parte, doar 10% dintre organizațiile care nu au încă astfel de echipe implementate au reușit o asemenea performanță.

Totodată, 92% dintre companii se implică activ pentru a fi cu un pas înaintea cerințelor de raportare ESG, iar 52% dintre cele cu echipe multidisciplinare fac pași mari în această direcție, comparativ cu doar 24% dintre organizațiile tradiționale.

În ciuda faptului că organizațiile au făcut investiții semnificative în tehnologii și tool-uri performante pentru raportare ESG, calitatea datelor obținute este în continuare considerată ca fiind una dintre cele mai mari provocări când vine vorba de raportare, iar 88% dintre companii spun că această provocare se află în primele trei ca nivel de dificultate.

Kristen Sullivan, Audit & Assurance Partner, Sustainability and ESG Services în cadrul Deloitte & Touche LLP, a declarat că „formarea echipelor dedicate ESG, creșterea numărului de roluri specializate și investițiile în raportarea de mediu indică o schimbare strategică pentru implementarea sustenabilității în centrul culturii organizaționale. Deși încă există provocări, angajamentul față de sustenabilitate devine tot mai evident pe măsură ce companiile continuă să deblocheze potențialul informațiilor ESG.”