Potrivit Euronews.green, copacii metalici sunt echipați cu mai multe „crengi”, care au montate în capăt mini turbine eoliene, proiectate să semene cu frunzele. „Nu poluează din punct de vedere vizual și putem instala chiar și o bancă pe care oamenii se pot așeza”, a declarat Luc Eric Krief, proprietarul New World Wind, compania franceză care a dezvoltat tehnologia Aeroleaf.

Copacii metalici au o înălțime cuprinsă între 5 și 10 metri, în funcție de model, astfel că sunt relativ compacți și ușor de instalat în majoritatea zonelor urbane, iar dimensiunile reduse rezolvă o parte din inconveniente, cum ar fi coliziunile cu păsările.

În loc să fie conectate la rețeaua energetică, copacii pot furniza electricitate către clădirile apropiate, prin conectarea celor două puncte. Krief, care a cumpărat New World Wind în 2017, a anunțat că în curând va apărea un nou design, care va crește puterea livrată de trei ori.

Astfel, la o viteză de 12 metri pe secundă, o singură turbină va putea produce 1 MW de energie pe an. Un copac cu 36 de astfel de turbine implementate va putea produce 36 MW de energie anual, iar la o viteză de 8 m/s, același copac poate produce 18 MW de electricitate, suficient pentru a alimenta o gospodărie de patru oameni, care va avea o amprentă de carbon cu cel puțin 12 tone mai mică.

Copacii hibrid, cu panouri solare și turbine eoliene, disponibili deja în anumite locații de pe glob, pot folosi ambele surse de energie, una pe timp de zi, iar pe cealaltă, ziua și noaptea.

Sursă foto: New World Wind

„Panourile solare pot funcționa între 10 dimineața și 4 după amiaza... tehnologia noastră poate furniza curent 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Iar dacă este generată mai multă energie decât se consumă, aceasta poate fi stocată în baterii”, spune Krief.

Aeroleaf nu este un sistem accesibil, totuși, la un cost de 795 de euro per turbină. Un sistem de 36 de turbine poate costa aproape 52.000 de euro, în vreme ce unul hibrid, format din 12 turbine și 12 panouri solare, ajunge să coste 24.500 de euro.

Printre companiile care au adoptat deja această tehnologie se numără L'Oreal în Franța și Deloitte în SUA, iar astfel de copaci rezidențiali au fost deja montați în Marea Britanie, SUA și Elveția.

Sursă foto: New World Wind