Electrive scrie că producătorul chinez de mașini electrice Zeekr produce aceste vehicule care, potrivit CEO-ului Alphabet Sundar Pichai, fac circa 50.000 de curse pe săptămână pentru pasagerii care trăiesc deja în viitor. Taxiurile autonome nu reprezintă o noutate pentru industria auto, astfel că producătorul european de vehicule electrice Rimac a anunțat planurile de a crea propriul serviciu de taxiuri robot. Între timp, Tesla a amânat planurile de lansare a taxiului său cu conducere autonomă CyberCab pentru luna octombrie a acestui an, data inițială fiind luna august.
Waymo a început să colaboreze cu Zeekr în 2022 pentru dezvoltarea și producția acestor modele, iar acum, compania susține că sunt „mai puțin de cinci astfel de vehicule” în orașul din California, însă numărul acestora poate fi suplimentat în viitor.
Pentru moment, aceste vehicule, care au la bază platforma lui Jaguar I-Pace, nu sunt complet autonome, astfel că un șofer păzește comenzile în caz de pericol, dar odată ce tehnologia va avansa suficient, conducerea complet computerizată va fi adăugată ulterior.
Ruth Porat, Chief Financial Officer în cadrul Alphabet, spune că cei cinci miliarde de dolari pe care Alphabet îi investește în filiala sa pentru mașini electrice autonome va „permite Waymo să devină una dintre principalele companii de pe glob din acest segment.”


Comentezi?