Potrivit NPR, lui Uma Valeti, cardiolog și co-fondator al Upside Foods, i-a venit ideea de a dezvolta acest tip de produse din carne atunci când trata pacienții care au suferit atacuri de cord.

Asta se întâmpla în urmă cu 15 ani, când se ocupa cu creșterea în laborator a celulelor cardiace pentru tratarea pacienților.

Prin extragerea celulelor animale cu ajutorul biopsiei și plasarea acestora în compartimente speciale, cercetătorii le pot hrăni cu nutrienții necesari pentru a le transforma în carne.

După ani de experimentare cu acest proces, compania așteaptă acum aprobare din partea Food and Drug Administration (FDA) pentru a pune aceste produse pe rafturi.

Dacă vor fi aprobate, Upside Meats poate începe să producă peste 22 de tone de carne crescută în laborator pe an, inclusiv file de pui.

O altă companie care activează în spațiul cărnii „cultivate” este Good Meat, iar firma a reușit să își lanseze recent produsele în Singapore, iar la scurt timp le-a putut servi la summit-ul climatic COP-27, în Egipt.

Sci-Fi Foods este o altă companie care vrea să facă sectorul alimentar care se ocupă cu producția de carne mai sustenabil și mai prietenos cu planeta, iar echipa respectivă combină carnea pe bază de plante cu cea crescută în laborator pentru un burger hibrid.

Nevoia pentru alternative la carne a apărut întrucât o treime din emisiile generate de activitățile umane vin din sectorul alimentar, iar cercetătorii spun că este esențial să schimbăm această industrie pentru a ne atinge obiectivele climatice.

Alternativele pe bază de plante au beneficii și pentru sănătate

De asemenea, prin adoptarea de alternative la carne crescute în laborator, transmiterea bolilor de la animale la oameni poate fi oprită, susțin experții ONU.

Bruce Friedrich de la Good Food Institute, este de părere că „prețul și gustul sunt două criterii după care oamenii își aleg alimentele.”

Astfel, el evidențiază faptul că alterativele la carne trebuie să aibă un preț competitiv și să aibă un gust cât mai asemănător cu variantele tradiționale.

Poți citi analiza Green Start-Up în ce privește prețul și calitatea alimentelor de origine animală pe bază de plante comparativ cu forma lor tradițională.

Rămâne de văzut dacă produsele din carne cultivată sunt la fel de sănătoase și nutritive precum carnea obișnuită sau dacă acestea o depășesc, însă sunt experți care cred că vegetarienii și veganii nu vor adopta acest tip de produs din cauza originii lor.

Totuși, carnea crescută în laborator are avantajul că poate fi modificată pentru a include vitaminele și proteinele necesare care se regăsesc și în produsul tradițional.

Dana Hunnes, nutriționist la UCLA Medical Center, a declarat că „este posibil ca industria să creeze o versiune așa-zisă mai sănătoasă la carne.”

De asemenea, „din punctul de vedere al siguranței, acest produs ar putea avea un avantaj”, a adăugat ea.

În timp ce așteaptă aprobarea din partea FDA, Valeti a menționat faptul că firma lui a semnat un parteneriat cu Dominique Crenn, co-proprietar și bucătar la restaurantul cu trei stele Michelin Atelier Crenn din San Francisco.

Experta își va folosi cunoștințele culinare pentru a dezvolta noi rețete cu ajutorul alternativelor la carne pe bază de celule animale de la Upside Meat.