Neopor este un polistiren expandabil (EPS) care conține grafit, dezvoltat de BASF, utilizat în principal ca materie primă pentru producerea de materiale izolatoare eficiente din punct de vedere energetic pentru anveloparea clădirilor.

Grafitul conținut conferă materialului culoarea gri și sporește performanța de izolare a plăcilor cu până la 30% față de polistirenul expandabil alb. Materialele de izolare realizate din Neopor au stabilit noi standarde atât pentru construcțiile noi, cât și pentru cele renovate.

Cerere în creștere preconizată pentru materiale de izolare

BASF anticipează o creștere semnificativă a cererii de materiale pentru renovarea clădirilor eficient din punct de vedere energetic, în următorii ani. Uniunea Europeană își propune ca sectorul european al construcțiilor să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Pentru a atinge acest obiectiv ambițios, implementarea Directivei Europene privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD) în toate statele membre UE impune cerințe stricte pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor.

"O anvelopă bine izolată a clădirii este esențială pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și atingerea obiectivelor climatice. Este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru utilizarea rațională a tehnologiei moderne de încălzire. Materialele noastre de izolație EPS joacă un rol semnificativ în acest sens", spune dr. Klaus Ries, Head of Business Management Styrenics Europe la BASF.

”De-a lungul duratei de viață de zeci de ani, acestea reduc semnificativ emisiile de CO2 și consumul de energie pentru încălzirea și răcirea clădirii. Acest lucru este benefic nu numai pentru climă, ci, de asemenea, economisește costurile cu energia. Polistirenul expandabil cu grafit Neopor oferă proprietăți excelente de izolare, este ușor de procesat, rentabil și reciclabil. Neopor® este unul dintre cele mai eficiente și ecologice materiale de izolare.”

Neopor BMB și Neopor Mcycled cu profiluri de durabilitate optimizate

Materialele de izolare realizate din Neopor au deja o contribuție semnificativă la construcția durabilă în forma lor clasică.

Neopor BMB are o amprentă de CO2 semnificativ redusă în comparație cu Neopor clasic. În producția sa, la începutul lanțului valoric, materiile prime fosile sunt înlocuite cu o cantitate corespunzătoare de materii prime regenerabile.

Alocarea ponderii materiilor prime regenerabile către produs este realizată în conformitate cu abordarea echilibrului biomasei certificată independent de REDcert.

În producția de Neopor F 5 Mcycled, deșeurile EPS reciclate mecanic sunt parțial utilizate ca materie primă, închizând astfel bucla de reciclare pentru EPS. Atât materialul reciclat folosit, cât și materia primă izolatoare sunt certificate REDcert.

Utilizarea Neopor BMB și Neopor Mcycled nu numai că reduce emisiile de CO2 generate în timpul utilizării clădirii, ci și amprenta de CO2 a clădirii în sine. În același timp, beneficiază de aceeași calitate înaltă a produsului și de proprietățile de izolare optimizate, întocmai ca Neopor clasic.