Plasticul este prezent în majoritatea produselor pe care le cumpărăm, iar mare parte din ambalajele produselor sunt făcute din plastic, chiar și sticlele de apă.
Potrivit GreenBiz, o companie face produse din plastic, precum sticle de plastic, ambalaje pentru mâncare, pungi de plastic și alte astfel de produse dintr-un polimer pe bază de plante, fără urme de combustibili fosili, care nu este doar complet reciclabil, ci și degradabil.
Avantium este o companie fondată în Olanda, care vrea să facă un pas către o lume mai sustenabilă prin fabricarea tuturor produselor menționate mai sus și altele, pe lângă acestea, print acest proces lipsit de combustibili fosili, începând cu 2024.
Recent, compania a obținut ultima parte din cei 209 milioane de euro necesari pentru a putea începe construcția fabricii.
Unii dintre acționarii companiei sunt nume mari în industria de băuturi și alimente, anume Coca-Cola și Danone, iar Avantium colaborează chiar și cu Carlsberg pentru a crea sticle de bere „din hârtie”.
Tom Van Aken, CEO la Avantium, a declarat că „dacă prima fabrică se va dovedi a fi un succes, iar compania atrage și alți clienți din industria ambalajelor și branduri în următorii ani, atunci polimerul pe bază de plante creat de Avantium poate reprezenta o mare descoperire.”
Fabrica pe care Avantium vrea să o construiască va putea produce circa 5.000 de tone de plastic pe bază de plante pe an, suficient pentru 200 de milioane de sticle, care în comparație cu cantitatea de plastic aruncată în mediul înconjurător, 22 de milioane de tone în 2020, nu pare a fi mult, însă este un început.
Proiectul a atras atenția mai multor fabricanți de ambalaje de plastic care s-au arătat interesați de noua propunere a celor de la Avantium, iar compania a semnat deja cu cinci dintre acești producători pentru a acoperi 50% din linia de producție.
Van Aken nu a vrut să facă numele colaboratorilor săi publice, însă este un semn bun faptul că producătorii de ambalaje iau în serios problema plasticului și vor să facă o schimbare în acest sens.
„Companiile vor avea dificultăți când vine vorba de renunțarea utilizării plasticului, așa că polimerii alternativi oferă o șansă de a tăia o mare parte din amprenta de carbon și cea asupra mediului înconjurător”, a adăugat CEO-ul Avantium.
Tereftalatul de polietilenă este materialul pe care compania vrea să-l producă la noua fabrică, iar echipa susține că materialul este 100% reciclabil și degradabil.
Tom Van Aken se așteaptă ca majoritatea noului tip de plastic, 75% mai exact, să fie folosit pentru sticle și ambalaje pentru serviciile de tip takeaway, iar în viitor acesta poate fi folosit în industria textilă, pentru electronice sau chiar la producția de autovehicule.
CEO-ul companiei susține că a vrut să creeze o alternativă la reciclarea plasticului, care în opinia sa nu este soluția pentru o economie circulară, ci mai degrabă trebuie create noi tipuri de produse pentru a ajuta cu privire la sustenabilitate.
„Nu vom putea privi reciclarea ca pe o soluție pentru a intra într-o economie circulară, trebuie să avem și alte soluții”, a declarat el.
Un potențial dezavantaj al plasticelor pe bază de plante este acela că, asemenea biocombustibililor, necesită materie primă care poate avea un impact asupra utilizării terenurilor.
Din acest motiv Avantium caută să vadă cum poate captura dioxidul de carbon, care este unul dintre principalele materiale de care are nevoie pentru a crea plasticul pe bază de plante, dar Van Aken susține că echipa sa a găsit o soluție care a fost demonstrată la scară mică.
„Nu e nevoie să privești foarte adânc în Europa pentru a găsi tot felul de fabrici producătoare de ciment, oțel sau curent electric care aruncă milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă, așadar găsirea de surse de dioxid de carbon nu este dificilă”, a completat el.
Din moment ce a obținut și ultima parte a finanțării, Avantium poate începe construcția fabricii care-i va permite companiei să devină un jucător important pe piața alternativei la plastic pe bază de plante.
Comentezi?