Alexandra Ciornei

Alexandra Ciornei

Pasionată de idei de business și de oamenii din spatele lor, vede în fiecare startup o poveste care merită spusă și care poate deveni inspirație pentru alții. De peste 8 ani scrie despre antreprenoriatul românesc, ecosistemul de startup-uri și investiții, urmărind cum ideile bune cresc, se validează și se transformă în businessuri cu impact.

REI Grup investește peste 2,5 milioane de euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan
2 Noiembrie 2026

REI Grup investește peste 2,5 milioane de euro într-o fabrică de ambalaje din hârtie la Călan

REI Grup, specializat în consultanță pentru atragerea de fonduri nerambursabile, a început construcția primei sale fabrici de ambalaje din hârtie kraft, la Călan, în județul Hunedoara. Investiția depășește 2,5 milioane de euro, aproape 62% din valoare fiind acoperită prin finanțare nerambursabilă. Unitatea va fi dotată cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură și va crea cel puțin 15 locuri de muncă.