Inițiativa a fost gândită pentru a elimina una dintre principalele bariere cu care se confruntă persoanele nevăzătoare: accesul dificil la tehnologiile asistive. În loc ca oamenii să fie nevoiți să călătorească sute de kilometri pentru a participa la o demonstrație, echipa .lumen a mers în întreaga țară, oferind testări gratuite și prezentând modul în care funcționează dispozitivul.
În România trăiesc aproximativ 85.000 de persoane nevăzătoare, iar pentru multe dintre ele deplasarea independentă rămâne o provocare.
Numărul redus al câinilor-ghid - doar 21 la nivel național -, infrastructura puțin adaptată și accesul limitat la tehnologii asistive fac ca numeroase activități cotidiene să depindă încă de sprijinul unui însoțitor.
„În 55 de zile am auzit aceeași întrebare de sute de ori: «Când o să pot merge singur până unde am nevoie?» Răspunsul e acum, datorită unei tehnologii românești. Libertatea înseamnă să poți ajunge la muncă, la școală, la cumpărături sau oriunde ai nevoie, fără să depinzi de altcineva. Mobilitatea nu ar trebui să fie un privilegiu”, a spus Doru Tudor, coordonatorul caravanei .lumen.
Participanți cu vârste între 7 și 92 de ani
La demonstrațiile organizate în cele 41 de orașe au participat elevi, studenți, profesori, angajați, dar și persoane care nu mai ieșiseră singure din casă de săptămâni. Cel mai tânăr participant avea șapte ani, iar cel mai în vârstă, 92 de ani.
Potrivit echipei .lumen, diversitatea participanților arată că nevoia de mobilitate independentă nu ține de vârstă, ci de posibilitatea de a avea o viață autonomă.
Printre cei care și-au împărtășit public experiența se numără Diana Danciu, care a testat dispozitivul la Cluj-Napoca. Ea a descris diferența dintre utilizarea bastonului alb și experiența cu ochelarii .lumen drept „uriașă”, spunând că s-a simțit în siguranță atunci când a traversat strada, a evitat obstacole și s-a deplasat fără ajutor. Totodată, ea a atras atenția că accesibilitatea financiară rămâne una dintre principalele provocări pentru răspândirea unor astfel de tehnologii.
O experiență similară a avut și Leonid Puha, din Suceava.
„Mă simțeam stăpân pe mine însumi... de 9 ani n-am mai mers singur, să nu depind de nimeni”, a spus acesta după testarea ochelarilor .lumen.
Cum funcționează ochelarii .lumen
Startup-ul românesc a dezvoltat o tehnologie care reproduce rolul unui câine-ghid folosind inteligență artificială și feedback haptic.
Ochelarii analizează mediul în timp real și ghidează utilizatorul prin vibrații direcționale, ajutându-l să evite obstacolele și să se deplaseze în siguranță.
Dispozitivul funcționează offline și procesează toate informațiile local, fără să salveze sau să transmită imagini.
Compania precizează că produsul este certificat CE ca dispozitiv medical și a fost testat deja de peste 1.000 de persoane nevăzătoare din peste 40 de țări.
Următorul pas: acces mai larg la tehnologie
Potrivit .lumen, România începe să facă primii pași către integrarea tehnologiilor asistive în programele publice dedicate persoanelor cu dizabilități, prin inițiative precum TechAssist.
În paralel, compania explorează programe similare și în alte state europene, cu obiectivul de a face tehnologia disponibilă unui număr cât mai mare de utilizatori.
Deși caravana națională s-a încheiat, reprezentanții startup-ului au transmis că dezvoltarea produsului și demersurile pentru creșterea accesibilității financiare și extinderea internațională continuă.


Comentezi?