Am scris despre Driveco în mai, atunci când compania a primit o investiție importantă de 250 de milioane de euro, pe care oficialii vor să o folosească pentru a se extinde în noi piețe din vestul continentului, dar și pentru alte lucruri.

Am discutat recent cu CEO-ul companiei, Ion Leahu-Aluas, un antreprenor francez cu origini române care vrea să domine piața de stații de încărcare din vestul Europei și să meargă dincolo de această regiune.

Născut în Cluj-Napoca, România, Ion a părăsit țara alături de familie la vârsta de 11 ani pentru a se muta în SUA. Mai târziu, acesta a studiat ingineria aeronautică la Georgia Institute of Technology în Atlanta, iar după aceea, s-a mutat în Franța, unde a studiat ingineria mecanică.

De la Airbus, la fondarea unei companii specializate în stații de încărcare

Visul lui Ion de la vremea respectivă era să lucreze pentru Airbus, o companie aeronautică europeană, însă după finalizarea masteratului, el a decis să schimbe strategia și s-a orientat către industria energetică pentru o posibilă carieră.

După ce a lucrat în domeniul panourilor solare timp de câțiva ani, în Franța, Italia și în vestul Africii la începutul revoluției solare, s-a specializat în conversia energiei solare la stocarea acesteia în baterii.

„În 2014 m-am gândit nu doar la cuplarea sistemului de producție energetică la cel de stocare, ci și la cum îl pot folosi pentru a decarboniza transportul”, ne-a spus Ion.

La origine, Driveco a fost un proiect de cercetare și dezvoltare, însă în 2016, echipa Driveco a reușit să construiască primul sistem de încărcare, pe care l-au folosit pentru a dertermina cum energia solară produsă local poate fi folosită pentru a încărca o varietate mare de vehicule.

„Suntem compania care produce stațiile de încărcare, noi le instalăm, noi le operăm și avem o soluție software completă care administrează fiecare încărcător în timp real, pentru că mulțumită Internet of Things, acestea sunt foarte ușor de interconectat”, a declarat CEO-ul Driveco pentru Green Start-Up.

În prezent disponibile în Franța și Belgia, stațiile Driveco sunt instalate și operate complet de către echipa specializată a companiei. Potrivit lui Ion Leahu-Aluas, în Franța, Driveco are cea mai mare rețea de stații de încărcare, cu una dintre cele mai mari rate de disponibilitate de 99%.

Cu ajutorul soluțiilor sale, compania a reușit să ajute sectorul auto să își reducă amprenta de carbon cu 18.000 de tone din încărcarea vehiculelor, iar un milion de sesiuni de încărcare au avut deja loc.

Cea mai mare investiție în infrastructura de încărcare din Franța

CEO-ul ne-a spus și că investiția de 250 de milioane de euro de acum câteva luni a fost și cea mai mare din Franța pentru industria încărcării mașinilor electrice, pe care compania o va folosi, printre altele, pentru a instala și opera stațiile de încărcare ale Driveco.

După ce se va extinde cu stațiile de încărcare și în țările vecine, compania franceză vrea să ajungă și în alte regiuni, cum ar fi Europa de Est, însă acest lucru se va întâmpla cu trecerea timpului. Am aflat de la Ion că Olanda, Germania și Elveția se numără printre următoarele state care vor găzdui stațiile Driveco pentru mașini electrice. Totodată, șoferii din Italia și Spania au și ei un motiv de bucurie, pentru că soluțiile de încărcare vor fi disponibile și acolo, cât de curând.

Dorința de a dezvolta o soluție proprietară de încărcare în 2015 a venit pentru că „nu am găsit pe piață un produs satisfăcător”, ni s-a comunicat.

Folosind reglementările stricte din industria aviației, Ion și echipa sa și-au propus să construiască una dintre cele mai bune soluții pentru încărcarea mașinilor de pe piață în ce privește puterea rețelei și cu una din cele mai mici rate de defectare din această industrie.

Un lucru interesant este acela că, indiferent dacă o stație se strică, inginerii Driveco au în continuare acces la datele acesteia, pentru că stația va apărea în sistem grație sistemului de raportare care are propria sursă de alimentare.

O soluție completă dezvoltată și produsă în Franța

Continuând cu standardele ridicate, Ion a decis că locul potrivit pentru fabricarea stațiilor de încărcare este chiar în Franța, pentru a putea fabrica un produs care „să reziste cât mai mult timp”.

Conform CEO-ului, durata medie de viață a stațiilor Driveco este de 10 ani, lucru care poate crește încrederea șoferilor, dar și a clienților care își doresc să instaleze această soluție.

„Sigur, la început este vorba de o investiție mai mare, dar nu trebuie să înlocuim stațiile în fiecare an sau la doi ani, deci, de fapt, în ce privește analiza cost-durată de operare, suntem foarte competitivi”, a declarat Ion pentru Green Start-Up.

Energia solară este unul dintre punctele forte pe care îl au stațiile Driveco. Până acum, această rețea de puncte de încărcare a cumulat 5 megawați de energie electrică instalată, aceasta fiind operată chiar de stațiile însele. În următorii cinci ani, dacă se dovedește a fi o mișcare viabilă, compania franceză ia în calcul folosirea sistemelor de stocare locale pentru a maximiza eficiența punctelor de încărcare, dacă mai mulți șoferi le vor folosi.

În mod normal, când vorbim despre încărcarea unei mașini electrice la un punct de încărcare atât de sofisticat, te-ai aștepta să plătești un preț mare pentru acest privilegiu, însă Ion Leahu-Aluas ne-a asigurat că nu este așa.

„Avem prețuri foarte competitive la stațiile noastre. În ce privește puterea livrată de stații, există un amestec de putere. Există 22kW, 50kW și 150kW, pentru că nu toți șoferii au nevoie de putere maximă”, ni s-a spus.

Pentru fiecare nivel de putere, Driveco oferă prețuri mai mici decât media de pe piață. Compania reușește să facă acest lucru și să livreze în același timp tehnologie modernă și fiabilitate, prin internalizarea fluxului de energie.

50.000 de sesiuni de încărcare pe lună. În fiecare lună

În jur de 50.000 de șoferi folosesc stațiile de încărcare Driveco de mai atâtea ori pe lună, deci nu este de mirare că această companie este populară în regiune. Baza de date pe care o are la dispoziție arată faptul că există aproximativ 70.000 de utilizatori unici care își încarcă mașinile cu soluțiile furnizate de Driveco, ceea ce înseamnă o rată de retenție destul de bună.

Iar Ion se așteaptă ca numărul acestora să crească, deoarece echipa sa se concentrează pe fabricarea constantă de noi stații pentru a ajunge în noi locuri și la mai mulți clienți. Rata de instalare a punctelor de încărcare este în prezent de o stație pe zi, deci într-un an, acest lucru înseamnă între 300 și 400 de stații. Fiecare stație are 4-5 cabluri atașate, deci în jur de 200.000 de cabluri și conectori sunt conectate într-un an pentru tot atâtea mașini electrice.

Însă nu doar mașinile au nevoie de energie, ci și avioanele

Deși nu urmărește o extindere către segmentul aviatic momentan, CEO-ul Driveco ne-a oferit un insight cu privire la faptul că producătorul și operatorul de stații de încărcare sponsorizează un avion electric de dimensiuni mici, cu două locuri. Astfel, companiei nu îi este frică să exploreze și alte zone din industria electromobilității, mai ales pentru că aviația este locul din care Ion a plecat în această călătorie.

În ce privește aeronava de dimensiuni reduse care e folosită de către studenții care vor să învețe să zboare, bateriile sale sunt alimentate cu electricitate produsă de Driveco, iar compania face orele de zbor mai accesibile decât ar fi altfel. Fiecare oră de zbor costă mai puțin de 100 de euro, fiind cea mai accesibilă oră de zbor în tot departamentul Albi.

În ce privește 2023, Driveco plănuiește să exploreze restul Franței și să instaleze 300 de stații de încărcare pe care le va mai produce anul acesta. În același timp, compania franceză specializată în stații de încărcare vrea să ajungă în cât mai multe piețe din Europa de Vest până în 2024.