Potrivit The Guardian, Scoția și Țara Galilor au implementat și ele acțiuni similare pentru reducerea utilizării de materiale plastice poluante.

Unii experți sunt de părere că este crucial să eliminăm vesela, paharele și sticlele de plastic, deoarece acestea contribuie la media de 5 grame de plastic pe care un om obișnuit o consumă săptămânal.

În 2020, reprezentanții guvernului britanic au interzis utilizarea bețișoarelor de urechi, a paielor și a bețișoarelor pentru amestecatul băuturilor din plastic, pentru a reduce cantitatea de deșeuri din plastic generată la nivel național.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale (Defra) a declarat că „suntem determinați să accelerăm procesul de reducere, reutilizare și reciclare a resurselor pe care le avem pentru a transforma industria deșeurilor și pentru a ne îndeplini obiectivele în ce privește planul de mediu pentru următorii 25 de ani. Este crucial să reducem cantitatea de plastic pe care o folosim.”

„Deja am interzis utilizare de paie, bețișoare pentru amestecat băuturi și bețișoare de urechi din plastic și am oprit vânzarea de pungi de plastic cu ajutorul taxei pentru aceste sacoșe, iar în curând, vrem să interzicem și vânzarea de veselă și tacâmuri din plastic de unică folosință”, a adăugat reprezentantul Defra.