Chiar și faptul în sine, prin urmare, că răspunsurile depind de cât de mari sau mici sunt jucătorii cu care stai de vorbă, arată că intervenția statului în acest domeniu nu se face unitar și că acesta are dificultăți în a proteja afacerile mici din acest domeniu.
Anul acesta, la o nouă ediție a evenimentului Agricultura viitorului, încercăm să aflăm exact care este situația unui domeniu aflat în dificultate deja de mai mulți ani, pe care pandemia, războiul, inflația, seceta, creșterea prețurilor și competiția neloială și-au pus amprenta cu vârf și îndesat. În premieră, însă, la ediția de anul acesta adăugăm o secțiune nouă, cea dedicată producătorilor locali și retailului, integrând astfel în eveniment întregul lanț alimentar.
Care sunt, prin urmare, perspectivele industriei de profil? La ce ne putem aștepta de la acest sector în anul 2024? Este agricultura românească un domeniu preponderent masculin, sau este în egală măsură și feminin? Dar digitalizarea, în ce măsură a ajuns să deservească nevoile fermierilor români? Și, în fine, investițiile, fie ele venite pe filiera autorităților, ori pe calea jucătorilor privați, sunt suficiente pentru a acoperi necesitățile agriculturii și dacă da, cât de ușor le este fermierilor să le acceseze?
La toate aceste întrebări, dar nu numai, vom încerca, alături de specialiști din domeniu și autorități, să răspundem la evenimentul Agricultura viitorului ediția 2024, care va avea loc pe data de 23 aprilie, la hotelul Sheraton din București.
Comentezi?