Astfel, 28 hectare de păduri noi cresc în mediul rural, poluarea este combătută la Ploiești printr-o plantare urbană, iar 4.000 elevi și 286 profesori de la 132 de școli din toată România au fost implicați în educația de mediu teoretică și practică, prin participarea la lecții gratuite și expedierea a 27.700 de puieți pentru plantare în curtea școlii.
Înverzirea României cu 27.700 de puieți din specii diferite
Echipa Adoptă un Copac a sprijinit sute de școli din întreaga țară, oferind atât puieți forestieri din specii specifice fiecărui etaj climatic, cât și materiale educaționale gratuite. Ambalați sustenabil și protejați, 27.700 de puieți au ajuns la 4.000 de elevi și 286 de profesori din 132 de școli din toată România. Astfel, elevii sunt încurajați să se implice activ în înverzirea comunităților lor și să înțeleagă importanța protejării pădurilor.
Mădălin Costache, Manager operațional Adoptă un Copac, a precizat că toamna anului 2024 a adus un sezon atipic pentru proiectul „Plantarea la distanță”. „A fost schimbată tactica de abordare a cadrelor didactice, punând un accent mult mai mare pe partea educațională. Cu toate acestea, am reușit să distribuim 27,700 de puieți către 132 de școli din toată țara. Peste 4,000 de elevi au participat la sesiunile educaționale despre importanța pădurilor. Acest succes demonstrează că, prin adaptare și dedicare, putem continua să avem un impact pozitiv asupra mediului și educației”, spune acesta.
Plantarea la distanță este un proiect Adoptă un Copac început în timpul pandemiei, în toamna anului 2020, sub numele de „Plantez speranță la distanță”. Proiectul a avut succes, astfel că a continuat și după pandemie, de această dată în parteneriat cu OMV Petrom, în cadrul campaniei Romania plantează pentru mâine. Adoptă un Copac a reușit astfel să pună la dispoziție în mod gratuit atât puieți de arbuști și arbori pentru activitatea practică, dar și materiale educaționale, pentru a ne asigura că elevii învață nu doar cum se plantează și cum se îngrijește un copac sau o pădure, ci și de ce facem asta și de ce trebuie să continuăm.
Lecții despre îngrijirea copacilor pentru toate vărstele
Lecțiile sunt concepute în mod special pentru fiecare nivel de vârstă.
După parcurgerea lecțiilor teoretice și a unui webinar, fiecare școală primește un pachet cu puieți de arbori sau arbuști. Puieții sunt trimiși în funcție de etajul climatic în care se află fiecare școală. Puieții sunt împachetați în cutii oferite de DS Smith, partenerul asociației pentru ambalaje sustenabile.
Sute de profesori din toată România folosesc lecțiile și puieții puși la dispoziție de către Adoptă un Copac în fiecare primăvară și toamnă, mai ales pentru Săptămâna verde, când educația de mediu se află în prim plan.
Până acum, prin Plantarea la distanță, au fost trimiși în total peste 120.000 de puieți la peste 800 de școli din toată România, iar de materialele educaționale s-au bucurat peste 25.000 de elevi și peste 1.500 de profesori.
În această toamnă, alături de 1.207 voluntari, dar și cu membri ai comunităților și mecanizat, au fost continuateși plantările tradiționale din mediul rural ale programului Adoptă un copac. 28 hectare de păduri adiționale au fost plantate pe terenurile degradate și aride din Toporu (jud. Giurgiu), Făurești (jud. Vâlcea), Căscioarele (jud. Călărași), Sârbeni (jud. Teleorman); de asemenea, au fost realizate lucrări de completare la Crucea și Lumina (jud. Constanța), Ciulnița (jud. Ialomița), dar și în județul Dolj, la Leu, Breasta, Goicea și Bistreț.
În total, au fost plantați 280.290 de puieți, atât în păduri noi, cât și în lucrări de completare.
La Făurești, în județul Vâlcea, pe o parcelă nouă, au fost plantați 50.000 de puieți într-o acțiune realizată în parteneriat cu Auchan România, prin care a fost implicată și comunitatea locală, inclusiv elevi de la școala din comună, dar și elevi și locuitori din Craiova.
Prevenirea deșertificării în România
Oltenia este una dintre zonele cel mai puternic afectate de procesul de deșertificare: în fiecare an, peste 1.000 de hectare de teren se transformă în deșert. Lucrările de împădurire din Oltenia sunt una din principalele metode prin care acest proces poate fi oprit.
„În majoritatea locațiilor din Dolj, unde este accentuat fenomenul de deșertificare, există chiar și nisipuri zburătoare, adică nisipuri care n-au fost stabilizate nici măcar de o pătură erbacee: solul e atât de sărac, încât nu a avut din ce să formeze nutrienți, iar semințele care au ajuns de la alte ierburi din zonă nu au putut să se dezvolte. Am plantat la peste 30 cm adâncime puieți din specii rezistente, care s-au dezvoltat, au făcut frunze, au stabilizat solul prin rețeaua de rădăcini, iar acum se poate observa în locații precum Celaru că deja s-a format un strat de humus sau sol bogat într-un loc în care cu doar câțiva ani în urmă era deșert”, spuneCosmin Gherghe, inginer silvic în cadrul Adoptă un Copac.
Eforturi de plantare chiar și în marile orașe ale României
Sezonul de plantare a ajuns să se extindă și în lunile decembrie-ianuarie, luni considerate în mod tradițional „de iarnă”, tocmai datorită schimbărilor climatice: solul nu mai îngheață, în cele mai multe locații ninge foarte puțin spre deloc și, prin urmare, vremea permite plantarea de copaci chiar și iarna în multe zone din sudul țării.
Echipa Adoptă un Copac a dus mai departe povestea campaniei România plantează pentru mâine a partenerilor asociației de la OMV Petrom cu o plantare la Ploiești, în județul Prahova, pe 9 noiembrie. 350 de voluntari au plantat în Parcul Municipal Ploiești Vest 2.340 de puieți din mai multe specii de arbori și arbuști, inclusiv arbori mari la balot, precum tei argintiu, mojdrean, stejar roșu, frasin comun, frasin de Pennsylvania etc. În timp, aceștia vor oferi un aer mai curat locuitorilor municipiului Ploiești și vor contribui la un oraș mai verde și mai sănătos.
Comentezi?