Tech.eu scrie că Agteria Biotech este un startup suedez care a dezvoltat recent această soluție, pentru care încă așteaptă aprobarea brevetului, ce poate contribui la reducerea emisiilor generate de vite. Aceasta este o piață emergentă explorată și de alte companii, de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele climatice.

Vitele sunt unele dintre cele mai mari surse de metan din lume, reprezentând 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră sau 5 gigatone anual. Emisiile de metan, deși nu la fel de longevive în atmosferă, au potențialul de a încălzi planeta de 80 de ori mai mult decât dioxidul de carbon, cauzând schimbări climatice semnificative pe termen scurt.

Agteria Biotech, companie rezultată în urma cercetărilor științifice din cadrul Institutului Regal de Tehnologie din Stockholm, a dezvoltat molecula inovatoare ce poate reduce metanul generat de vaci cu până la 70%, administrat într-o doză de un gram pe zi.

Compania a ridicat recent 1.4 milioane de euro într-o rundă pre-seed pentru a descoperi moduri prin care să îmbunătățească și să comercializeze soluția.

Martin Blomberg, cofondatorul Agteria, a declarat că „vitele vor continua să facă ceea ce fac în mod normal, adică să mănânce. Singura diferență este că vor genera mult mai puțin metan. Marile companii din industria creșterii animalelor trebuie să își reducă emisiile de metan cu 50% până în 2030. Dacă ne cumpără produsul, acestea își pot atinge obiectivele de sustenabilitate.”

Cu soluția validată în laborator și în teste practice, compania va lucra acum cu experții din cadrul Norrsken Launcher pentru a o îmbunătăți și a o aduce pe piața largă.