Potrivit The Guardian, salata, castraveții și ardeii se vor număra printre legumele și fructele ale căror etichetă cu data de expirare va fi eliminată, astfel încât cumpărătorii vor trebui să decidă singuri dacă un produs mai este sau nu bun de consumat.

Waste Resource Action Program (Wrap) crede că noile măsuri vor ajuta la reducerea a aproximativ șapte milioane de coșuri de cumpărături de alimente aruncate la gunoi.

Etichetele cu termenul de valabilitate sunt folosite pentru a indica mai degrabă calitatea produsului respectiv decât posibilitatea de a fi consumat în siguranță, care este indicată de eticheta „a se consuma înainte de”, întrucât ignorarea acesteia poate duce la toxiinfecție alimentară.

Marks and Spencer este o altă companie care a eliminat etichetele cu termenul de valabilitate de pe mai bine de 300 de fructe și legume pentru a reduce risipa alimentară.

Tesco este unul dintre primele lanțuri de supermarket-uri care a scos etichetele de expirare de pe mai mult de 100 de produse proaspete în 2018.

Marija Rompani, director de sustenabilitate și etică la John Lewis Partnership, care deține Waitrose, a declarat că „gospodăriile din Marea Britanie aruncă anual circa 4.5 milioane de tone de alimente perfect consumabile, ceea ce înseamnă că toată energia și resursele folosite pentru producția acestor alimente sunt risipite.”

„Prin eliminarea etichetelor care indică termenul de valabilitate vrem să încurajăm clienții să decidă singuri dacă un produs este sau nu bun de mâncat, lucru care va crește șansele ca acesta să fie consumat și nu aruncat”, a adăugat ea.

Catherine David, director de colaborare și schimbare la Wrap, a adăugat faptul că „termenele de valabilitate de pe fructe și legume nu sunt necesare și generează risipă alimentară, pentru că interferează cu judecata oamenilor atunci când mâncarea poate fi consumată.”

„Suntem încântați de schimbarea făcută de Waitrose, care va contribui la oprirea risipei alimentare”, a concluzionat ea.