Kaufland și Ultragreens au inaugurat prima unitate de agricultură verticală din România, iar produsele vor fi integral direcționate vânzării în magazinele retailerului.

Green Hub Kaufland by Ultragreens este un proiect amplu de mediu și agricultură inteligentă, orientat către noile tendințe de consum sănătos și în conformitate cu agenda ONU de dezvoltare sustenabilă.

Investiția Ultragreens pentru dezvoltarea Green Hub Kaufland by Ultragreens, se ridică la 350.000 euro.

Ultragreens, cunoscut până acum pe piața locală ca Microgreens România, este unul dintre principaliiproducători de microplante, flori comestibile și specialități culinare pentru gastronomie.

Din 2018, compania investește în AgTech prin dezvoltarea sistemelor proprietare de creștere hidroponică verticală indoor, scalând business-ul în zona de Convenience și Functional Foods.

Întreg ciclul de operare a unității a fost luat în calcul pentru a dezvolta o activitate sustenabilă pe termen lung, astfel că sera a fost construită în imediata apropiere a Centrului Logistic Kaufland Ploiești, pentru a reduce lanțul logistic de transport și impctul asupra mediului.

Seră sustenabilă

Marco Hößl – CEO Kaufland România & Republica Moldova a declarat că „Green Hub Kaufland by Ultragreens este o nouă etapă în parteneriatul pe care îl avem deja cu Ultragreens, prin care extindem sortimentul de microsere și plante fresh din hipermarketurile Kaufland.”

Potrivit acestuia, noua macroseră funcționează pe baza tehnologiilor de ultimă generație, care ajută la reducerea consumului de energie și la respectarea standardelor internaționale privind protejarea mediului.

„Producția va fi direcționată integral către 65 dintre magazinele noastre din România”, a declarat CEO-ul Kaufland România & Republica Moldova.

Kaufland este una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, respectiv o rețea de 157 de magazine în România.

Cristian Tudor, Fondator Ultragreens, menționează că „în urmă cu 2 ani instalam primele Microsere în magazinele Kaufland din București, cu plante cultivate direct în incinta hypermarket-urilor – a fost primul nostru pas către agricultura urbană, hiper-localizată.”

Vertical farming, soluție pentru industria alimentară

„Credem că soluțiile de tip indoor vertical farming sunt un răspuns la unele dintre cele mai mari probleme cu care populația se confruntă în momentul actual: nevoie de alimente fără pesticide, instabilitate alimentară, poluare, risipa resurselor”, a adăugat acesta.

În ce privește necesarul de energie electrică pentru producție, „30% provine de la panouri fotovoltaice și folosim becuri LED pentru creșterea recoltei.”

De asemenea, fondatorul Ultragreens a precizat faptul că unitatea de agricultură verticală se va folosi de echipamente de tri-generare pentru creșterea eficienței energetice.

Acest lucru presupune că se va folosi un singur tip de combustibil pentru producția de energie electrică, pentru obținerea energiei termice de refrigerare, iar căldura generată de becurile LED va putea fi recuperată pentru reutilizare ulterioară.

Totodată, Cristian Tudor precizează că „în Tătărani, în apropierea hub-ului din Ploiești, vom face cea mai mare seră verticală din Europa de 6.500 de metri pătrați, care va necesita o investiție de 2.2 milioane de euro și va fi 100% automatizată.”

Unitatea respectivă va avea o capacitate de producție de aproximativ 250 de tone pe an, iar printre produsele agricole ce vor fi cultivate se numără rucola, baby spanac și salată Batavia.

Pentru necesarul energetic al hub-ului respectiv se va folosi aceeași soluție de tri-generare.

Plante verzi din producție locală pentru întreg anul

Producția anuală de circa 60 de tone a hub-ului din Ploiești va fi distribuită integral în rețeaua de hypermarket-uri Kaufland.

Unitatea de producție din Ploiești este instalată într-o hală industrială modernă, cu o amprentă la sol de 180 m2 și o suprafață de cultivare de 1250 m2, obținuți prin suprapunerea a șapte suprafețe de cultivare.

Oana Lungu, director achiziții la Kaufland România și Republica Moldova, a vorbit despre plantele ce vor fi cultivate la unitatea de agricultură verticală din Ploiești.

„Sunt verdețuri proaspete, vorbim despre busuioc roșu și verde, vorbim despre coriandru și pătrunjel, care deschid opțiuni noi pentru alimentația clienților noștri.”

„În acest moment, produsele vor fi livrate în 65 de magazine Kaufland, avem în plan extinderea la nivel național, dar asta va fi posibil în momentul în care vom deschide și al doilea Green Hub la Turda, la celălalt depozit al nostru”, a adăugat aceasta.

„Ne dorim să avem un lanț de aprovizionare extrem de scurt, astfel încât produsele să ajungă proaspete și foarte repede pe mesele clienților”, a precizat ea, adăugând faptul că durata de livrare a produselor către magazine este de două zile din momentul comenzii.

Pentru dezvoltarea acestui parteneriat și a asigura un flux constant de plante proaspete în întreaga rețea de 157 de hipermarketuri, o a doua unitate Green Hub va fi construită în localitatea Turda de către Ultragreens.

Construcția acestei unități ar putea începe în prima jumătate a anului 2023.

Plantele sunt cultivate eficient tot timpul anului, cu un consum de apă cu 95% mai mic față de agricultura tradițională, iar ciclurile de producție variază între 10 și 20 de zile, fiind cultivate game de salate, ridichi, broccoli sau chives, precum și plante aromatice, crescute în regim hidroponic.

Agricultura hidroponică presupune faptul că plantele nu sunt cultivate direct în sol, ci într-o vată mineralizată, care conține diverse substanțe în funcție de necesitățile fiecărei plante.

De asemenea, plantele sunt crescute cu ajutorul razelor UV, fiind folosite becuri LED cu un consum energetic minim, în timp ce sistemul închis de cultivare verticală permite o agricultură sustenabilă, care exclude poluarea cu pesticide și îngrășăminte la sol.