Programul se adresează inițiativelor cu soluții scalabile și impact pozitiv asupra mediului din două stadii diferite de dezvoltare și oferă sprijin în accelerarea afacerii, acces la know-how, o rețea de consultanți, mentori, investitori și oportunități de finanțare. Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice, de Impact Hub Bucharest și partenerii principali Raiffeisen Bank România și OMV Petrom.

Romania ClimAccelerator este o rampă de lansare și creștere pentru inovatorii români care propun soluții tech din zone precum cleantech, waste management, construcții sustenabile, gestionarea emisiilor de carbon, producție sustenabilă, energie regenerabilă, transport sau reciclare. Acceleratorul se adresează start-up-urilor care sunt în stadiul incipient și au o idee (categoria early-stage) și celor care au deja un prototip validat pe piață (categoria MVP).

„Bazându-ne pe succesul primelor două ediții ale Black Sea ClimAccelerator, Romania ClimAccelerator este evoluția naturală a programului, cu focus exclusiv pe ecosistemul local, bazat pe următorii piloni: conștientizare și inspirație, educație și know-how, pregătirea start-up-urilor pentru finanțare și investiții, scalabilitate și sprijin ulterior, crearea unui ecosistem de inovatori, factori de decizie și actori cheie și generarea de impact pe termen lung.”

„Ne bucurăm să avem alături de noi, pentru a treia ediție la rând, parteneri strategici care înțeleg importanța sprijinirii start-up-urilor din România care, prin inovație și tehnologie, contribuie concret la crearea unui viitor verde, sustenabil”, a declarat Oana Craioveanu, co-fondator Impact Hub Bucharest.

În cele două ediții organizate anterior, programul a accelerat 60 start-up-uri verzi din România, a primit peste 300 de aplicații din toate regiunile țării, a adus împreună mai mult de 60 de mentori și experți și a oferit o finanțare totală de 600.000 Euro.

„Suntem mândri că, pentru al doilea an consecutiv, OMV Petrom susține ClimAccelerator, un program complex din România dedicat start-up-urilor care vor crea un viitor mai verde prin inovație și tehnologie. Recunoaștem că schimbările climatice sunt provocarea vremurilor noastre și considerăm că pentru a găsi soluții viabile, toți actorii pot să își aducă contribuția: companiile mari, antreprenorii, finanțatorii, organizațiile non-guvernamentale, instituțiile publice etc.”

„Sunt încântată că putem încuraja ecosistemul antreprenorial românesc și credem că în acest program viitorii participanți, prin curaj și creativitate, vor dezvolta idei cu potențial să schimbe paradigma.”, a declarat Alexandra Nistor, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.

Calendarul Romania ClimAccelerator și beneficiile

Startupurile din categoria Early Stage sunt invitate să se înscrie aici, în intervalul 23 mai – 22 iunie. Ulterior aplicării, antreprenorii vor participa la un bootcamp, în urma căruia maximum 15 vor fi selectați pentru participarea în program. Timp de două luni, aceștia trec printr-o experiență complexă de accelerare ce include, fără a se limita la: workshop-uri de modelare de business, marketing, vânzări, management financiar, consultanță de business și investment readiness, mentorat, sesiuni de pitching și peer sharing.

Înscrierile pentru start-up-urile din categoria MVP sunt deschise în perioada 23 mai – 22 august. Cele mai promițătoare și inovative 10 startupuri vor fi selectate la finalul lunii august pentru participarea în program.

„Există un potențial imens în România în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor sustenabile, pentru că piața locală se află încă într-o perioadă incipientă, în care învață cum să integreze astfel de proiecte în economie. Am început deja să schimbăm modul în care folosim resursele și implicit mentalitatea antreprenorilor în această direcție. Contribuim activ la conturarea mediului antreprenorial și suntem bucuroși să fim pentru al treilea an parteneri al programului Climaccelerator, prin care sprijinim start-up-urile inovatoare, care vor să aducă o schimbare a modului în care se face business în România”, a spus Raluca Nicolescu, Director IMM la Raiffeisen Bank.

Ediția 2023 a Romania ClimAccelerator se încheie în decembrie, cu evenimentul național Demo Day, organizat online & offline, în care finaliștii din ambele categorii își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.

Rezultatele edițiilor anterioare

Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Atingerea acestui obiectiv și trecerea la o societate și o economie neutră, cu emisii zero, necesită schimbări fără precedent: sociale, economice, politice dar și adoptarea unor noi moduri de viață. Inovația poate fi declanșatorul în găsirea de soluții sustenabile la schimbările climatice.

Prin beneficiile oferite start-up-urilor participante, partenerii europeni și naționali de program, structura acceleratorului și rețeaua de mentori implicată, Romania ClimAccelerator este unul dintre cele mai complexe acceleratoare din România pentru start-up-urile din zona greentech.

Cele două ediții anterioare ale acceleratorului au fost organizate sub numele de Black Sea ClimAccelerator, alături de partenerul Innovation Starter din Bulgaria. Începând cu 2023, Black Sea ClimAccelerator devine Romania ClimAccelerator iar acceleratorul își concentrează atenția exclusiv asupra ecosistemului local de inovatori.

În 2022, Bluana Foods & Charger.ro, startupuri participante în program, au atras împreună finanțare totală de 458.000 EUR pentru dezvoltarea ulterioară a soluțiilor lor. În 2022, trei start-up-uri din program au participat la conferințe internaționale: Smart City Expo World Congress Barcelona 2022 (Spania), Ecomondo - The Green Technology Expo Rimini 2022 (Italia) și London Build 2022 Expo (Marea Britanie), iar în 2021 patru dintre start-up-uri au participat la Hello Tomorrow Global Summit, în Paris.