Potrivit Reuters, îngrășămintele, aluminiul și electricitatea sunt alte bunuri cărora li se va aplica taxa respectivă în cazul importurilor.

Companiile care operează în UE și aleg să importe acest tip de produse cu conținut ridicat de carbon vor fi nevoite să achiziționeze, de asemenea, certificate pentru a acoperi emisiile respective.

Mohammed Chahim, principalul negociator al Parlamentului European, a declarat că „acesta este unul dintre mecanismele pe care le avem la dispoziție pentru a-i încuraja pe partenerii noștri de afaceri să își decarboneze industriile pentru producție.”

Oficialii UE speră că această lege va face industria domestică mai competitivă față de produsele importate din țările care oferă prețuri mai bune, însă cu emisii mai mari, iar hidrogenul de import va fi și el unul dintre produsele taxate.

Reprezentanții europeni au adoptat recent și directiva UE privind raportarea corporativă de sustenabilitate (“CSRD”) la nivelul Uniunii Europene. Află aici ce înseamnă aprobarea raportării de sustenabilitate pentru companiile din România și care sunt regulile de raportare.

Țările din care Uniunea Europeană va importa aceste produse pot fi excluse de la taxă dacă obiectivele lor climatice se aliniază celor europene, iar SUA este una dintre piețele de producție care ar putea îndeplini aceste condiții.

Măsura recentă reprezintă unul dintre eforturile UE de a reduce emisiile cu 55% înainte de 2030 comparativ cu nivelurile de pe teritoriu din 1990.