Bambu Indah, Bali

Bali este una dintre cele mai populare destinații turistice în rândul celor care vor să petreacă o vacanță de lux la tropice. Dacă îți place să fii cât mai aproape de natură în vacanță, Bambu Indah ar putea fi un hotel pe care să îl treci pe listă.

Unsprezece case tradiționale javaneze au fost restaurate de către doi dintre rezidenții insulei, John și Cynthia Hardy, care au ridicat un mic sătuc pe malul Râului Ubud.

Deși nu au sacrificat niciunul dintre serviciile la care te poți aștepta de la un hotel de patru stele, proprietarii își doresc ca turiștii să se simtă cât mai aproape de natură cu putință. Astfel, te poți aștepta să adormi și să te trezești pe fondul unui sunet liniștitor de cascade sau să citești o carte după-amiaza într-un hamac deasupra râului.

Sursă foto: Bambu Indah

Dacă vrei să te aventurezi în junglă sau chiar să speli bivolii localnicilor, de exemplu, Bali îți oferă și aceste posibilități.

De asemenea, o parte din mâncarea pe care proprietarii ți-o pun la dispoziție este crescută local, mai exact în grădina hotelului, astfel încât fructele și legumele sunt proaspete de fiecare dată. Casele sunt, totodată, alimentate de razele soarelui, astfel că electricitatea pe care o vei folosi este 100% fără emisii.

În ce privește căsuțele, ai destule alegeri, cum ar fi o casă Kuning elegantă, perfectă pentru un cuplu, o căsuță tradițională Sumba din bambus sau chiar o casă în copac aflată deasupra râului și a junglei.

Sursă foto: Bambu Indah

Prețurile variază între 340 și 545 de dolari pe noapte, în funcție de tipul de casă pe care îl alegi și perioada în care vrei să stai. Vestea bună este că odată cu venirea iernii, prețurile tind să scadă aici, astfel că în următoarea vacanță de Crăciun, îl poți aștepta pe Moșul chiar în Bali.

Adrère Amellal, Egypt

Adrère Amellal este unul dintre locurile despre care poți spune că a fost construit la plajă de un grup de copii, dar ăsta nu este un lucru rău. Este probabil unul dintre hotelurile cele mai prietenoase cu natura, deoarece nu au fost folosite aproape deloc materiale industriale cum ar fi oțelul sau betonul.

Fiecare dintre cele 40 de camere a fost construită de mână din clei, nisip și sare și chiar și mobila din camere este cât se poate de eco-friendly. Hotelul nu are deloc electricitate, ceea ce înseamnă că singurele surse de lumină sunt lumânările și lămpile cu gaz. Partea bună la acest lucru este că cerul arată splendid pe timpul nopții, potrivit proprietarilor, din cauza nivelului redus de poluare.

Sursă foto: Adrere Amellal

Piscina, construită și ea după nevoile naturii, este alimentată de un izvor local, iar în ce privește bucătăria, ca la alte hoteluri sustenabile, legumele și fructele sunt produse local, în grădina hotelului. Prăjiturile și pâinea sunt coapte pe loc, iar localnicii se asigură ca turiștii să aibă carne.

Muntele din apropiere, dar și celelalte obiective turistice, cum ar fi orașul antic Shali, Insula Fantas și Templul Um Ubeydah sunt câteva dintre obiectivele turistice care nu te vor lăsa să te plictisești.

O cameră single costă pe noapte 525 de dolari, iar cea mai scumpă, suita de sare, costă 1.620 de dolari.

The PIG at Combe, Marea Britanie

Dacă nu ești tentat de o vacanță tropicală sau preferi un climat mai răcoros și îți place să fii sustenabil, PIG at Combe ar putea fi destinația perfectă pentru tine.

Aflat în sud-vestul Angliei, PIG at Combe combină sustenabilitatea cu o casă în stil Elisabetan. Mobila produsă în mod sustenabil, produsele reciclate și iluminarea cu LED-uri sunt câteva dintre dovezile ce demonstrează grija proprietarilor pentru natura, iar mâncarea este și ea procurată, în mare parte, local.

Sursă foto: The PIG Hotel

Pe pagina oficială a hotelului poți găsi numeroase activități pe care le poți desfășura pe parcursul sejurului și există câte puțin pentru toți cei care își doresc să ia masa într-un loc deosebit, pentru cei dornici de petrecere sau pentru cei ce vor să exploreze natura britanică.

Prețurile pentru o cameră dublă încep de la 255 de lire per noapte, este deci loc destul pentru turiștii care vor să petreacă o vacanță sustenabilă la The PIG at Combe.