Primul tractor din lume alimentat cu amoniac a trecut deja cu brio de prima demonstrație a capacităților sale în cadrul Centrului pentru energii avansate de la universitatea Stony Brook din New York, scriu jurnaliștii Ars Technica.

Inginerii i-au înlocuit modelului fabricat de firma John Deere (unul dintre cei mai mari și mai cunoscuți constructori de echipamente agricole din lume) motorul diesel cu un sistem care are capacitatea de a transforma amoniacul în energie.

Sistemul, realizat de un startup numit Amogy, poate converti compusul chimic în hidrogen, care mai apoi poate alimenta pile de combustie cu hidrogen, iar puterea generată este de 100 kW.

Sistemul Amogy, care a fost testat pe acest tractor de dimensiuni medii, poate alimenta utilajul vreme de câteva ore la o capacitate a rezervorului de circa 227 de litri de amoniac. Amoniacul este dus către un reactor care îl poate transforma în hidrogen și de acolo este folosit pentru pila de combustie.

Echipa startup-ului încă lucrează la rafinarea acestui sistem care ar putea alimenta utilajele agricole ale viitorului, așa că va mai dura ceva timp până vom vedea pe toate câmpurile tractoare alimentate cu amoniac. Echipa Amogy spune că va testa un sistem cu o capacitate de 1 MW în a doua parte a acestui an, de exemplu.

Sursa foto: https://www.amogy.co/