30 Aprilie 2025Elveția sprijină societatea civilă din România: finanțare pentru proiectele de impact
Elveția și România continuă parteneriatul pentru reducerea disparităților economice și sociale între țările UE prin cea de-a doua contribuție acordată României în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român. Printre proiectele ce vor fi susținute se numără cele de combatere a excluziunii sociale, protejarea biodiversității, proiecte de advocacy.