Euronews.green scrie că, potrivit cercetătorilor care au realizat acest studiu, schimbările se vor intensifica pe parcursul următoarelor două decenii și au fost folosite patru simulări diferite pentru a determina cum va fi afectată fiecare regiune a planetei.
Dr Carley Iles, autor principal al studiului realizat de CICERO, a declarat că „ne concentrăm, pe schimbări regionale, pentru că ele sunt cele mai relevante pentru experiența oamenilor și a ecosistemelor comparativ cu scenariile globale generale și determinăm astfel care sunt regiunile unde vor avea loc cele mai mari schimbări în următoarele decenii.”
Astfel, într-un scenariu în care nu vom face demersurile necesare pentru a reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, regiuni precum Marea Mediterană, Nord-Vestul și Sudul Americii, dar și Asia de Est, se pot aștepta la schimbări majore în ce privește climatul în următoarele două sau trei decenii.
Cum se întâmplă și în prezent, țările cu venituri reduse vor fi cele mai afectate de aceste fenomene meteo, pentru că acestora le lipsește capacitatea de a se proteja în eventualitatea lor. Simularea arată că în jur de 70% din populația planetei, adică 5.6 miliarde de oameni, va trebui să se aștepte la tot mai multe fenomene meteo extreme în următorii ani, mai ales într-un viitor în care emisiile vor crește și mai mult.
În plus, experții din Norvegia avertizează că unele schimbări nu mai pot fi inversate acum și că vor continua să aibă loc în anumite regiuni, chiar dacă va avea loc o reducere a emisiilor, iar vremea rea va continua să aibă loc în următoarele decenii frecvent. Astfel, 20% din populația Pământului, aflată în Peninsula Arabică sau Sudul Asiei, va continua să aibă parte de vreme tot mai rea, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse.
Dr Bjørn H. Samset din cadrul CICERO a declarat că „singurul mod prin care putem trece peste acest episoade este să ne pregătim cum trebuie pentru momentul în care ele vor apărea, mai ales în următoarele unul-două decenii.”
Inundațiile și canicula se vor număra printre fenomenele meteo extreme care vor afecta cea mai mare parte a populației la nivel global.
Comentezi?