Compania este activă în 14 țări și își propune să vină mai aproape de fermierii locali pentru a construi și dezvolta relații stabile și autentice, devenind o entitate de suport în tranziția acestora către agricultura regenerativă.

Cu o experiență de 18 ani în domeniul agribusiness, Mihaela Monica Vasile se alătură echipei Agreena începând cu luna ianuarie a acestui an, având ca obiectiv principal dezvoltarea și extinderea operațiunilor pe piața locală.

”Domeniul agriculturii carbonului este unul inovativ și de mare interes la nivel global. Având susținerea unei echipe puternice de profesioniști, am convingerea că soluțiile Agreena vin în sprijinul agriculturii țării noastre, iar fermierii vor putea fi mai aproape de trendul european în vederea atingerii obiectivelor strategice de mediu”, a declarat Mihaela Monica Vasile.

Ea a coordonat anterior activitățile de relații publice, guvernamentale și industriale, promovare și sustenabilitate pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova, în cadrul unor companii multinaționale, precum Monsanto și Bayer.

De-a lungul carierei, Mihaela Monica a ocupat funcții importante în organizații de industrie, precum Agrobiotechrom, A.I.P.R.O.M., A.I.S.R. și de asemenea, a menținut comunicarea cu autoritățile de resort europene și naționale și organizațiile de fermieri.

Mihaela Monica este licențiată a Academiei de Studii Economice București în statistică și previziune economică, obținând diverse diplome în domeniul diplomației și a tehnicilor de leadership.

Numirea Mihaelei Monica Vasile vine în urma angajării locale de către companie a lui Victor Oncică în funcția de Key Account Manager al Agreena în România. Cu o experiență de peste 12 ani în domeniul vânzărilor și agribusiness, Victor a lucrat în cadrul mai multor companii și a coordonat activitățile de business pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova.

Agreena a intrat inițial pe piața românească în 2019, sub numele de Commoditrader, chiar înainte de a dezvolta primul program de certificare a carbonului în sol din Europa, acreditat la nivel internațional.

Astăzi, colaborează cu peste 120 de profesioniști orientați către practicile durabile ale fermierilor, având biroul principal în Copenhaga și membri ai echipei operaționale în întreaga Europă.

În prezent, Agreena vizează intensificarea activității în România, unde administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european și își propune să sprijine fermierii români în tranziția verde.

Fondatorii Simon Haldrup, Ida Boesen și Julie Koch Fahler au dezvoltat în 2021 unul dintre primele programe de plată a carbonului din sol acreditat la nivel internațional, AgreenaCarbon, unul dintre primele din lume.

Platforma AgTech cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate la cele mai recente orientări ale IPCC ale Organizației Națiunilor Unite, monitorizează și raportează reducerile de GES și emisiile de carbon.

Apoi, compania emite certificate de carbon verificate de terți pentru fermieri, care pot fi vândute pe piața voluntară a carbonului.

De la lansare, Agreena și-a extins oferta către fermieri din 14 țări din Europa și a achiziționat recent compania de teledetecție în domeniul agriculturii regenerative Hummingbird Technologies, lider mondial.