Compania din Portugalia și-a refinanțat o parte din datoria corporativă, în valoare de aproximativ 50 milioane euro, prin emiterea de obligațiuni corelate cu performanța în ceea ce privește sustenabilitatea − respectiv emisiile de gaze cu efect de seră și ratele de reciclare ale centrelor comerciale administrate și deținute de companie.

Scopul Sonae Sierra este de a continua să coreleze datoria corporativă cu criteriile de sustenabilitate.

”Această acțiune face parte din evoluția strategiei de sustenabilitate a Sonae Sierra și este rezultatul efortului susținut al echipelor noastre. Este o modalitate prin care ne consolidăm angajamentul de a atinge neutralitatea carbonului până în 2040 și de a ne alinia la un model de economie circulară, în conformitate cu cele mai bune practici internaționale”, a declarat Luís Mota Duarte, Chief Financial Officer & Executive Director of Investment Management în cadrul Sonae Sierra.

Operatiunea a fost realizată alături de Caixa Geral de Depósitos, Caixa – Banco de Investimento ca organizator si coordonator general.

De mai bine de două decenii, Sonae Sierra a integrat sustenabilitatea în strategia sa, păstrând-o ca pilon central în toate domeniile în care activează, pentru a continua să furnizeze soluții cu valoare adăugată pentru companie, mediu și societate.

Astfel, Sonae Sierra a primit recunoașterea Green Star din partea GRSB Real Estate Assessment timp de 13 ani consecutiv. Acest lucru atestă reputația companiei de lider în managementul vehiculelor sustenabile, adaptate nevoilor investitorilor.

Sonae Sierra și-a îmbunătățit constant performanța în ceea ce privește protecția mediului. În 2020, prin implementarea măsurilor de gestionare a energiei, apei și deșeurilor pentru toate activele sale, a redus costurile operaționale cu aproximativ 15 milioane de euro.

Comparativ cu 2002, Sonae Sierra a diminuat consumul de energie electrică cu 66% și a crescut procentul de reciclare a deșeurilor cu 223%. Din 2003, consumul de apă a scăzut cu 32%, iar din 2005 emisiile sale de CO2 au fost reduse cu 84%.

Sonae Sierra este un dezvoltator imobiliar și furnizor de servicii integrate de real estate, cu birouri în Europa, America de Sud, Asia și Africa de Nord.

În prezent, Sonae Sierra are în derulare 4 proiecte de dezvoltare și o extindere și administrează active în valoare de aproximativ 8 miliarde €, pentru care oferă servicii de gestionare a proprietății. De asemenea, compania gestionează în prezent 12 vehicule investiționale pentru investitori instituționali sau din domeniul retail-ului, estimate la 5 miliarde € la valoarea de piață.