Pe lângă activitatea din comunități, proiectul vizează și colaborarea cu autoritățile. În cadrul unor audiențe la primăriile din București, experții consorțiului au explicat cum funcționează și care sunt beneficiile compostării comunitare locale. Reprezentanții instituțiilor relevante au fost apoi invitați să participe la elaborarea unei proceduri simplificate pentru comunicarea cu cetățenii care doresc să implementeze astfel de stații în apropierea locuințelor proprii.

Alte activități desfășurate și impactul lor:

  • Analiza mostrelor de compost de la 5 stații cu ajutorul partenerului public Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București

  • O nouă stație de compostare câștigată de o comunitate va fi amplasată în Sectorul 3

  • Sute de elevi educați în Săpămâna Verdei la Livada Comunitară Mărțișor, în a face primul pas pentru economie circulară, prin colectare separată și compostare zilnică.

  • Lansarea celui mai important instrument de educare pentru extinderea compostării comunitare: pe site-ul www.academiadecompost.ro, atât cetățenii cât și reprezentanții din primării au acces la traininguri video, ghid de compostare și modele de documente utile.

Cifre din 2021 la stațiile de compostare private cu acces public:

  • Peste 7450 kilograme de compost din resturi vegetale redirecționate de la gropile de gunoi

  • 8 stații de compostare comunitare în București din fonduri private

  • 2,739 cetățeni, adulți și copii, educați pentru compostare

  • 578 beneficiari direcți care compostează zilnic.

Prin Academia de Compost, inițiatorii își propun să promoveze Compostarea Comunitară Locală (CCL) a deșeurilor nepericuloase compostabile în zonele din proximitatea locuințelor, în București. Din experiența lor și a altor comunități europene care au implementat această practică, CCL este cea mai eficientă modalitate de management sustenabil a bio-deșeurilor nepericuloase (MSBD). În plus, are un impact pozitiv pentru activarea și educarea micro-comunităților urbane pentru un stil de viață armonios cu natura.

Pentru aceasta, în timp de un an, consorțiul desfășoară o serie de acțiuni menite să schimbe mentalitatea în rândurile autorităților și a publicului larg privind compostarea:

  • prevenire: evenimente pentru menținerea stațiilor de compost existente în București

  • educație: sesiuni de formare, training-uri video și suport pentru extinderea rețelei de spații de compostare comunitară

  • advocacy: dezvoltarea participativă a unui cadru normativ și operațional pentru gestionarea sustenabilă a bio-deșeurilor.

Astfel, organizațiile implicate speră că Academia de Compost va contribui la creșterea gradului de conștientizare și practica CCL în comunitate.

Care sunt acțiunile următoare din ACADEMIA DE COMPOST:

  • Amplasarea stației noi, compost cafe-uri și evenimentele de mutare a compostului

  • Continuarea discuțiilor cu primăriile pentru adoptarea și extinderea modelului propus

  • Promovarea în social media a materialelor educaționale disponibile pe site

  • Evenimentul de închidere a primului an de proiect și lansarea anului 2, dedicat atât autorităților, cetățenilor și partenerilor interesați pentru extindere: toamna 2024.

Proiectul a fost dezvoltat de ClimatoSfera, Asociaţia Culturalis, Livada Comunitară Mărțișor, Asociația pentru Consum Sustenabil, împreună cu experți din cadrul ECOTECA și Urban Cultor. Proiectul este finanțat de Platforma de mediu pentru București, program inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank Romania, prin runda susținută și de Nhood Romania.

Organizația care coordonează implementarea proiectului este Asociația ClimatoSfera. Prin proiectele sale, ClimatoSfera contribuie la conștientizarea schimbărilor climatice și întreprinde acțiuni concrete pentru redefinirea societății actuale într-una sustenabilă pentru oameni și planetă.

Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și Ilfov. Platforma aduce împreună organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii, pentru a crea impact colectiv în oraș. Scopul comun este ca bucureștenii să ducă o viață sănătoasă, companiile să reducă riscurile legate de mediu, iar autoritățile să poată construi politici sustenabile pe termen lung.