Potrivit studiului, poluarea aerului provenită din procese industriale și din urbanizare a crescut rata morților cauzate de poluare între 2015 și 2019 cu 7%.

Richard Fuller, co-autor al studiului și liderul organizației non-profit Pure Earth, a declarat că „ne aflăm într-un ceaun și ardem încet.”

Potrivit Reuters, o versiune din 2017 a studiului a estimat că poluarea a ucis 9 milioane de oameni pe an, respectiv una din șase morți la nivel global.

Mai mult, poluarea a costat economia globală până la 4.6 trilioane de dolari pe an.

Pentru a pune lucrurile în context, poluarea are aproximativ aceeași rată de mortalitate precum fumatul la nivel global, în vreme ce Covid-19 a ucis circa 6.7 milioane de oameni de la începutul pandemiei.

Autorii, care au publicat studiul în jurnalul online Lancet Planetary, au analizat datele furnizate în 2019 de către Povara Globală a Bolilor (GBD), care reprezintă un studiu în curs realizat de experții de la Universitatea din Washington, care studiază expunerea la poluare și riscul de mortalitate asociat cu aceasta.

Numărul de morți asociate cu poluanții tradiționali, precum apa și solul contaminate sau aerul interior de slabă calitate, sunt în scădere la nivel global, însă ele tot reprezintă factori de risc pe continentul african și în unele țări în curs de dezvoltare.

Ciad, Republica Central-Africană și Niger sunt primele țări din lume când vine vorba despre decesele care au legătură cu poluarea, potrivit datelor ajustate la populație.

Eforturile realizate de autorități pentru a reduce mortalitatea legată de poluare a funcționat în anumite țări, precum Etiopia sau Nigeria, unde rata de mortalitate generată de poluare a scăzut cu două treimi între 2000 și 2019.

Guvernul indian a luat măsuri împotriva calității slabe a aerului interior în 2016, atunci când a început să înlocuiască sobele pe bază de lemn cu sobe pe bază de gaze.

Totuși, asta nu înseamnă că suntem în afara pericolului, întrucât poluanții moderni, precum metalele grele, agro-chimicalele și emisiile provenite de la combustibilii fosili ucid mai mulți oameni decât oricând, rata de mortalitate crescând cu 66% din 2000.

Autorii au declarat că, în vreme ce în orașele mici, nivelul de poluare sunt în continuare în creștere, există anumite capitale care au reușit să amelioreze efectele poluării aerului, precum Bangkok, Beijing sau Mexico City.

Printre cele zece țări care sunt cele mai afectate de decesele legate de poluare se numără și Somalia, Africa de Sud, Bulgaria și Coreea de Nord.