Potrivit MIT News, experții sunt de părere că dacă mașinile autonome vor fi adoptate în număr mare, amprenta lor de carbon ar putea reprezenta 0.3% din totalul planetei din prezent.

Oamenii de știință au determinat că, dacă 90% dintre vehicule vor fi autonome, pentru ca ele să nu consume mai mult decât centrele de date din prezent, fiecare vehicul ar trebui să folosească mai puțin de 1.2 kilovați. Asta înseamnă că ele ar trebui să fie mai eficiente energetic decât sunt în prezent.

De asemenea, dacă 95% din flota de vehicule la nivel mondial va fi complet autonomă până în 2050, cercetările arată că eficiența lor energetică trebuie să se dubleze mai repede decât la fiecare 1.1 ani pentru ca emisiile acestora să nu le depășească pe cele are calculatoarelor ultra-performante din prezent.

Autoarea Soumya Sudhakar a declarat că „dacă trendurile de decarbonizare se vor menține la stadiul business-as-usual, iar hardware-ul se va îmbunătăți la rata din prezent, se pare că nu vom reuși să menținem sub control emisiile provenite de la calculatoarele de la bordul mașinilor responsabile de conducerea autonomă.”

Unul dintre modurile prin care eficiența hardware poate fi îmbunătățită, potrivit cercetătorilor, este prin dezvoltarea de procesoare specializate în lucrul cu algoritmii de conducere. De asemenea, aceste procesoare pot fi îmbunătățite de către dezvoltatori pentru a rula algoritmi mai eficienți, ceea ce ar reduce nivelul de muncă depus de unitățile de procesoare pentru a calcula diverse situații.