Marile companii de tech au făcut afirmații importante cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în ultimii ani. Creșterea utilizării inteligenței artificiale a dus la folosirea ridicată de energie , ceea ce face costurile adevărate ale centrelor de date locale (companii care țin serverele local și nu în Cloud la furnizori externi; N.red.) greu de ascuns.

Conform Guardian, din 2020 până în 2022, adevăratele emisii ale centrelor de date locale pentru Google, Microsoft, Meta și Apple sunt cu 662% (7.62 de ori) mai mari decât cele raportate oficial.

Amazon este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră dintre cele cinci companii. Apple, al doilea pe listă, a emis mai puțin de jumătate din cantitatea Amazon în 2022.

Pe măsură ce solicitările de energie pentru centre crește, există îngrijorări și cu privire la creșterea emisiilor de carbon. Agenția Internațională a Energiei a declarat că centrele de date sunt responsabile pentru 1% - 1.5% din consumul de electricitate global în 2022, asta înainte de lansarea ChatGPT și explozia utilizării de AI.

Inteligența artificială consumă mult mai multă energie în centrele de date locale decât aplicațiile bazate pe cloud. Conform Goldman Sachs, o interogare cu ChatGPT necesită de aproximativ 10 ori mai multă electricitate pentru a fi procesată decât o căutare Google, ceea ce va face cererea de energie a centrelor să crească cu 160% până în 2030.

Între timp, cele cinci companii de tech și-au declarat neutralitatea privind emisia de dioxid de carbon. Amazon este cea mai recentă companie care a declarat în iulie că și-a îndeplinit obiectivul de a reduce emisiile cu 3% cu șapte ani mai devreme.

Cum se măsoară greșit emisiile centrelor de date

Certificatele de energie regenerabilă, sau Recs, sunt una dintre cele mai importante unelte pentru a lua contabilitate. Aceste certificate pe care o companie le poate cumpăra pentru a demonstra că achiziționează energie regenerabilă, acoperă o parte din consumul propriu de electricitate.

Mulți experți din industria centrelor de date recunosc că metricii bazați pe locație sunt mult mai sinceri decât datele oficiale bazate pe piață.

”Responsabilitatea bazată pe locație ne oferă o imagine precisă a emisiilor asociate cu energia care este consumată pentru a opera centrul de date locale.” spune Jay Dietrich, directorul de cercetare pentru sustenabilitate de la Uptime Institute, o organizație din domeniul centrelor de date pentru cercetare.

Cu toate acestea, Greenhouse Gas (GHG) Protocol, o organizație care se ocupă cu supravegherea emisiilor de carbon, permite utilizarea Recs în documente și rapoarte oficiale, deși măsura în care acestea ar trebui folosite rămâne controversată între companiile de tech.

Centrele de date locale

Scop 2 este categoria care include majoritatea emisiilor care vin din centre de date locale, care sunt asociate cu energia și electricitatea achiziționate.

Centrele de date locale fac parte din majoritatea emisiilor de tip Scop 2 pentru fiecare companie cu excepția Amazon. Sursele de emisii Scop 2 pentru alte companii provin din electricitatea consumată pentru birouri și spații comerciale care sunt operațiuni mici, fără emisii de carbon ridicate. Pentru Amazon însă, depozitele și logistica pentru e-commerce prezintă emisii mari.

Pentru companiile care oferă date specifice despre centrele lor, precum Meta și Microsoft, acest lucru rămâne valabil: centrele de date au reprezentat 100% din emisiile scope 2 bazate pe piața oficială, iar 97.4% din emisii au fost bazate pe locație. Datele Microsoft au arătat 97.4% și respectiv 95.6%.

Diferența dintre emisiile Scop 2 bazate pe locație și cele oficiale arată cât de înșelătoare pot fi numerele emisiilor raportate de companii. Meta, de exemplu, a raportat în 2022 emisii Scop 2 ca fiind 273 de tone metrice echivalente de CO2, dar sistemul bazat pe locație arată cifra crescând cu 3.8 milioane de tone, mai mult cu peste 19.000 de ori.

În total, suma emisiilor pe baza locației între 2020 și 2022 a fost cu cel puțin 275% (3.75 de ori) mai mare decât suma prezentată oficial.

Centre de date externe

Marile companii de tehnologie închiriază o mare parte din capacitatea centrelor lor de date de la operatori terți. Conform Synergy Research Group, marile companii de tech au reprezentat 37% din capacitatea globală a centrelor de date în 2022, dintre care jumătate provenind din contracte cu terți.

Aceste emisii ar trebui în teorie să fie incluse în Scop 3. În cazul operațiunilor unei firme mari de tech, totul ar trebui inclus, de la fabricarea hardware-ului (precum Kindle sau iPhone), până la emisiile de la mașinile angajaților care fac naveta până la birou.

Când vine vorba de centrele de date, emisiile scope 3 includ carbonul emis de la construirea lor până la fabricarea de echipament folosit în aceste centre.

Cu toate acestea, este aproape imposibil de demonstrat dacă emisiile sunt sau nu incluse în rapoarte în totalitate.

Dintre companiile care raportează emisiile scope 3 bazate pe locație, doar Apple are o mare diferență între cifra oficială și cea bazată pe locație, începând din 2022.

Dincolo de 2025

Chiar dacă marile companii ascund aceste emisii, acestea vor continua să crească. Cererea de electricitate pentru centrele de date este estimată a se dubla până în 2030 din cauza inteligenței artificiale, conform Electric Power Research Institute.

Google și Microsoft au dat vina pe AI pentru creșterea recentă a emisiilor bazate pe piață.

”Contribuția AI-ului în centrele de date Google când am plecat în 2022 era relativ modestă,” a spus Chris Taylor, CEO al firmei Gridstor și fost șef al unității de strategie energetică a centrelor de date Google. ”Acum doi ani, AI-ul nu era principala preocupare pentru echipa energetică.”

Așadar, ascensiunea inteligenței artificiale ar putea face imposibilă atingerea țintelor de folosire de energie regenerabilă pentru marile companii tech, indiferent de cât de bine intenționate ar fi acestea.