Evenimentul va avea loc pe 23 martie 2024, iar organizația crede că prin fiecare puiet plantat, participanții vor contribui la un viitor mai verde, cu un aer mai curat și mai puține emisii de carbon.

Make it Grow by JCI București vizează reîmpădurirea zonelor de pe lângă București, precum și monitorizarea acestora printr-un program de learning & development pe termen lung.

Poți participa și tu la plantarea de 55.555 de copaci, care va avea loc pe 23 martie.

Dacă nu poți ajunge la plantare, dar îți dorești să susții cauza 55 555 de copaci pentru România, poți dona mai mulți puieți de copaci, iar organizația se va ocupa de plantarea acestora la finalu lunii martie. Fiecare puiet va purta o etichetă nominală.

Proiectul Make It Grow este un demers de promovare a responsabilităţii faţă de mediul înconjurător prin încurajarea dezvoltării şi utilizării practicilor şi tehnologiilor care nu produc degradări temporare sau ireversibile ale acestuia. Educația ecologică prin implicarea membrilor, a simpatizanților, dar și a altor cetățeni activi din comunitate, în acțiuni ce contribuie la îmbunătățirea mediului înconjurător în care trăim, reprezintă ideea ce stă la baza acestei inițiative.

În ultimii ani, din cauza încălzirii globale, clima se află într-un amplu proces de schimbare negativă. Vântul și furtunile au o putere distructivă, iar vara temperaturile sunt caniculare. Acest lucru se întâmplă și din cauza insuficienței pădurilor și a poluării ridicate a aerului.

Educația tinerilor pentru a proteja natura și a conștientiza importanța plantării de puieți în vederea creșterii numărului de păduri, spații de vegetație dar și a contribuției la binele planetei, chiar prin acțiuni mici, dar cu impact mare, reprezintă o datorie morală a noastră a tuturor, dar și un pilon motivațional în inițierea acestui proiect, care a avut deja 10 ediții, începând cu 2017.