În contextul în care un camion poate transporta 18 mc de material, nu a mai fost necesar ca circa 1278 de camioane să traverseze orașul pentru evacuarea deșeurilor din sit-ul fabricii. De asemenea, compania va recicla și va folosi cei peste 23.000 mc de material salvat pentru noua construcție.

Astfel, va economisi aceeași cantitate de materiale noi, și în același timp alte 1278 de camioane nu vor mai traversa orașul pentru a le transporta.

Din datele Knauf Insulation, compania a evitat folosirea în total a circa 2500 de camioane pentru transportul deșeurilor sau a noilor materiale de construcții, ceea ce ar fi însemnat aproximativ 25 km de drumuri ocupate de camioane, precum și cantitatea de dioxid de carbon aferentă, cu impact negativ direct asupra mediului.

”În cadrul Knauf Insulation punem preț atât pe angajamentul față de oameni, cât și pe un viitor mai sustenabil, implementând cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică în toate punctele noastre de lucru și implicit în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. În ceea ce privește fabrica de la Târnăveni, am ales să nu abordăm proiectul de modernizare în mod tradițional, ci să încercăm să salvăm și să refolosim deșeurile de cărămidă și beton rezultate în urma demolării. Această inițiativă a avut un impact pozitiv asupra mediului și a calității aerului din Târnăveni, dar și asupra traficului din oraș”, declară Adrian Garofeanu, Director General Knauf Insulation România și Bulgaria.

În luna martie a acestui an, Knauf Insulation a devenit oficial proprietarul fostei fabrici de vată minerală Gecsat S.A. din Târnăveni. Odată cu achiziționarea fabricii, compania a demarat și un proces de evaluare a spațiului și a capacității de producție.

Pe toată perioada verii s-a lucrat la curățarea și eliberarea zonei de construcțiile dezafectate care nu se mai aflau într-o stare funcțională și care prezentau riscuri, precum vechea clădire în care se producea sticlă plană, care a fost demolată pentru amenajarea unor noi spații logistice.

În același timp, au fost desfășurate acțiuni de refacere a infrastructurii fabricii din Târnăveni, respectiv instalații, cabluri, redirecționarea conductelor sau a canalizării pentru a optimiza procesele de fabricație.

Pe tot parcursul lucrărilor de modernizare a spațiului interior și exterior fabricii, reprezentanții Knauf Insulation au luat toate măsurile necesare ce se impun pentru siguranța echipelor care iau parte la proces, dar și a mediului.

Knauf Insulation își propune să obțină performanța la cele mai înalte standarde de calitate, în fiecare punct de lucru pe care îl are, implicându-se constant în comunitățile în care își desfășoară activitatea. În acest sens, pentru lucrările de modernizare ale sit-ului din Târnăveni, compania a colaborat cu furnizori subcontractați la nivel local, cât și național, fapt ce are un impact pozitiv și în economia locală.

În continuare, procesul de modernizare va asigura condiții optime și sigure de lucru pentru angajați, soluții la standardele Knauf Insulation pentru clienți, dar și cele mai înalte standarde de responsabilitate ecologică pentru un viitor mai sustenabil, în conformitate cu angajamentul companiei „Pentru o lume mai bună”.

În cadrul strategiei de sustenabilitate „Pentru o lume mai bună”, compania se implică de peste un deceniu în acțiuni construite în jurul a trei piloni esențiali: daune zero asupra mediului, prin reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon, reciclarea deșeurilor de producție, încorporând principiile economiei circulare și susținerea de campanii constante pentru clădiri mai bune și mai durabile.

În ultimii zece ani, compania a reușit reducerea cu 23% a consumului de energie, cu 67% a deșeurilor produse și o scădere de 43% a emisiilor de combustibil.

Prezent din 2008 în România, Knauf Insulation este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața materialelor izolante, cu un portofoliu complet de produse ce include vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică și plăci din fibre de lemn (Heraklith).

Pe piața din România, Knauf Insulation este unul dintre principalii furnizori de vată minerală cu un portofoliu de produse complex, potrivit pentru toate tipurile de construcții: izolații mansarde, termoizolare fațade, pereți de compartimentare, acoperișuri plate.