Întrucât în fiecare an sunt aruncați pereți despărțitori în valoare de 320 de milioane de dolari la nivel global, JUUNOO a apelat la varianta sustenabilă. Astfel, compania a dezvoltat o opțiune complet circulară care ajută mediul înconjurător și le poate aduce un beneficiu financiar celor care au cumpărat acești pereți în primul rând.

Potrivit Tech.eu, startup-ul a obținut o finanțare de 6.6 milioane de euro Series A de la participanți precum Saint-Gobain Gyproc, Finindus și Vlaio.

Compania belgiană plănuiește să folosească noua finanțare pentru a deveni activă în șase țări până în 2024, extinzându-și activitatea în Olanda, Danemarca sau SUA.

JUUNOO și-a deschis noul birou aflat în New York la începutul lui iunie.

Sursă foto: JUUNOO

Startup-ul a fost fondat în 2017 cu scopul de a le oferi constructorilor un avantaj economic și ecologic prin panourile sale 100% circulare.

Atunci când acestea nu le mai sunt de folos celor care le-au cumpărat, ele pot fi vândute înapoi către JUUNOO, care le vinde din nou către clienți care au nevoie de o astfel de soluție.

Companiile pot beneficia de pe urma acestui produs prin prisma faptului că procesul de instalare al acestor pereți este destul de simplu, ceea ce înseamnă că muncitorii nu trebuie să mai petreacă la fel de mult timp pentru aranjarea birourilor.

Chris Van de Voorde, fondator al JUUNOO, a declarat că „Belgia rămâne casa noastră, însă intenționăm să ne deschidem orizonturile către alte țări și piețe pentru a avea un impact și mai mare asupra mediului.”

Pe lângă extinderea către noi piețe, finanțarea va fi folosită și pentru a crea JUUNOO Voltage, un asistent digital care le va permite arhitecților, dezvoltatorilor imobiliari și administratorilor să vizualizeze plasarea pereților mobili.

Sursă foto: JUUNOO