ESG Today scrie că focusul finanțării îl reprezintă sectoarele dificil de decarbonizat, iar fondurile totale pe termen lung ar putea ajunge la 11 miliarde de dolari. În următorul deceniu, oficialii japonezi au anunțat planurile de a ridica investiții totale în valoare de 133 de miliarde de dolari pentru tranziția climatică națională.
Până în 2050, Japonia își dorește să devină o economie net-zero, iar până în 2030, reprezentanții guvernului își doresc o reducere a emisiilor de 46%. Pentru a reuși acest lucru, aceștia au prezentat în 2021 un plan pentru a dubla cota energiei regenerabile la un total de 36-38% până în 2030.
Conform oficialilor japonezi, vor fi necesare fonduri în valoare de până la un trilion de dolari în următorul deceniu, atât investiții publice, cât și private, pentru ca țara să își poată atinge obiectivele climatice.
Reprezentanții guvernului au explicat că „pe lângă promovarea suplimentară a investițiilor verzi în arii precum energia regenerabilă, este important să promovăm și inițiativele de decarbonizare din industriile poluante, cum ar fi industriile grele.”
A doua tranșă a obligațiunilor ar putea emisă pe 27 februarie, iar o alta în valoare de 9,3 miliarde de dolari ar putea fi emisă în aprilie, 2024.
Comentezi?