Rewilding România este o fundație care își dorește reintroducerea zimbrilor în Munții Țarcu și face parte din Rewilding Europe, alături de alte 10 zone Rewilding de pe continent.
Inițiativa de reintroducere a fost începută de Rewilding Europe, cu sprijinul WWF România și Primăria Armeniș, în anul 2012. În anul 2022, a fost formată o echipă locală Rewilding, care să scaleze impactul și să susțină dezvoltarea comunităților prin noi oportunități derivate din interesul tot mai crescut pentru zimbri.
De ce Rewilding România a ales zimbrii
„Rolul zimbrului este unul esențial, motiv pentru care este considerat o specie cheie. Orice reintroducere are la bază un studiu de fezabilitate, care studiază cât de oportună este această intervenție. În cazul zimbrului, rolul pe care acesta îl îndeplinește nu poate fi înlocuit de alte animale,” ne explică Sebastian Ursuța, Manager de Comunicare și Relații Publice.
Chiar dacă natura din zonă încă e bogată și avem biodiversitate, peisajul Munților Țarcu se schimbă, ne spune Sebastian. Pășunatul cu oi a scăzut și tot mai puțini oameni au animale pe care le țin în poienile din munte, iar insectele, reptilele, fluturii și alte viețuitoare mici care trăiesc în poieni în mod obișnuit, au început să fie înghițite de pădure. Zimbrul, prin comportamentul lui, oprește acest lucru.

Zimbrul este un „inginer al ecosistemului”, care prin comportamentul lui modifică peisajul într-un mod care susține creșterea biodiversității:
- deschide noi cărări prin desișuri de vegetație, care sunt folosite ulterior și de alte animale ca să ajungă la noi locuri de hrănire sau de cuibărit;
- blana zimbrului rămasă agățată în tufărișuri este folosită de păsări pentru a-și termoizola cuibul;
- când zimbrul face baie de nisip, sau disturbă solul compact cu copitele sau coarnele, acel sol devine un habitat bun pentru diverse insecte;
Dificultățile unei fundații de renaturare
Una dintre cele mai dificile părți ale începerii unei fundații este să găsești o echipă unită și implicată, ne spune Sebastian. Ne spune că echipa lor este formată din 23 de persoane, echipa centrală Southern Carpathians din 20 de persoane, și echipa din Delta Dunării, care este încă în formare, este alcătuită din 3 persoane. Anul acesta, în 2025, fundația a deschis și oportunități de voluntariat și, cu toate că gestionarea și găsirea de oameni dedicați nu este ușoară, Sebastian ne spune că această căutare a meritat.
„Rewilding este o abordare relativ nouă din domeniul conservării, care se diferențiază de conservarea clasică prin faptul că ajută la restartarea proceselor naturale ale ecosistemului prin intervenții punctuale, cum ar fi reintroducerea zimbrului ca specie cheie, după care natura este lăsată să își poarte singură de grijă.”
Mai mult, având în vedere că Rewilding România este o organizație tânără, nu numai găsirea unei echipe s-a dovedit a fi un proces îndelungat, dar și stabilirea unei relații bune cu autoritățile locale.
„Comparativ cu perioada de început a programului de reintroducere a zimbrilor, când parteneriatul a fost doar cu Primăria Armeniș, acum, odată cu extinderea arealului zimbrilor, ni s-au alăturat încă două comune - Teregova și Cornereva.”
În acest moment, echipa de proiect LIFE with Bison este alcătuită din 8 parteneri: Rewilding România, Rewilding Europe, WWF România, WeWilder, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane, și primăriile Armeniș, Cornereva și Teregova.
Cât despre partea financiară, fundația Rewilding România se susține din donații și finanțări, mai exact de către Rewilding Europe la nivel central, cu sprijinul unor donatori precum Cartier for Nature, Ecological Restoration Fund sau Foundation Ensemble. Activitățile legate de zimbri sunt susținute prin proiectul LIFE with Bison, finanțat de Uniunea European prin LIFE Programme, iar activitățile de restaurare a râurilor din finanțare prin Programul Open Rivers.
Proiectele Rewilding România
Întâlniri comunitare în zona zimbrilor: echipa Rewilding organizează periodic întâlniri în localitățile din zona zimbrilor, pentru a discuta despre evoluțiile recente, măsurile de coexistență și nevoile comunităților locale.
Cursuri pentru deschiderea de Puncte Gastronomice Locale (PGL): au fost organizate două ediții de cursuri destinate persoanelor interesate să deschidă un Punct Gastronomic Local, în parteneriat cu Agenția Națională a Zonei Montane. Interesul ridicat a adus la cursuri 92 de participanți din Armeniș, Cornereva și Teregova, ceea ce a determinat planificarea unei a treia ediții. În prezent, participanții se află în etapa de mentorat, care include întâlniri cu specialiști, schimburi de experiență și sesiuni de lucru pentru dezvoltarea afacerilor lor. Aceste puncte gastronomice locale susțin dezvoltarea unui lanț alimentar scurt, și se aprovizionează din grădina proprie sau de la alți producători locali, susținând astfel economia locală.
Întâlnirile ”Produs în Țara Hațegului”: a fost inițiată o serie de întâlniri dedicate antreprenorilor locali, menite să identifice nevoile reale ale acestora și să ofere soluții practice prin intermediul specialiștilor invitați. Aceste întâlniri contribuie la consolidarea mediului antreprenorial local și la promovarea unei dezvoltări durabile în regiune.
Activități educaționale în școli: echipa Rewilding este prezentă în cadrul programelor Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel, desfășurând activități dedicate naturii și biodiversității. Au fost dezvoltate workshop-uri tematice care pornesc de la tema generală „Biodiversitate” și continuă cu ateliere dedicate speciilor-cheie, precum „Zimbru” și „Castor”.

Formare pentru profesori - parteneriat cu Schubz: în colaborare cu Centrul de Educație pentru Dezvoltare Durabilă Schubz, a fost dezvoltat un curs destinat profesorilor, prin care aceștia sunt sprijiniți să integreze activități și metode de educație pentru natură în procesul de predare. Inițiativa urmărește extinderea impactului educațional în domeniul protecției mediului.
Tabăra Junior Rewilders: de trei ani consecutiv, este organizată Tabăra Junior Rewilders, unde copiii învață despre rewilding prin activități practice, adaptate vârstei lor. Tabăra oferă experiențe directe în natură și contribuie la formarea unei generații care înțelege și respectă echilibrul dintre oameni și viața sălbatică.
Agenția Rewilding Romania Travel: turismul rewilding nu este un turism de masă, din contră, este un tip de turism care contribuie la refacerea naturii în loc să pună presiune pe natură. Experiențele se desfășoară în grupuri mici, iar activitățile sunt adaptate perioadei din an, unele dintre ele fiind dezvoltate chiar alături de localnici. Rewilding își propune să colaboreze și cu tineri din comunitățile rurale pe care să îi ajute să își dezvolte abilități de ghizi locali, care mai apoi pot să ajute turiștii să exploreze comunitatea sau să se implice în comunitate.


Comentezi?