Potrivit CNBC, șeful NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat faptul că alianța formată din 30 de state planifică reducerea emisiilor cu cel puțin 45% până în 2030 și reducerea lor la zero până la jumătatea secolului.
„Nu va fi ușor. Dar acest lucru poate fi realizat. Nu ne putem compromite eficiența militară. NATO este despre păstrarea păcii printr-o defensivă și o descurajare a conflictelor credibilă. Nimic nu este mai important”, a declarat secretarul general.
„Dacă nu reușim să păstrăm pacea, nu vom reuși nici să oprim schimbările climatice. În același timp, avem responsabilitatea de a reduce emisiile”, a adăugat el.
Potrivit Scientists for Global Responsibility, toate forțele militare ale lumii, inclusiv furnizorii lor, sunt responsabile pentru până la 6% din emisiile de carbon la nivel mondial.
Cu toate acestea, până în prezent, operațiunile militare au făcut excepție de la obligația de a reduce emisiile de carbon comparativ cu alte părți ale societății.
Ben Neimark, lector șef la Lancaster University, a declarat că „una dintre cele mai poluante instituții din istoria omenirii ne promite că va deveni neutră din punct de vedere al emisiilor fără a ne oferi o perspectivă despre cum va face acest lucru. Nu este foarte corect”.
Jens Stoltenberg a declarat că schimbările climatice sunt „o provocare omniprezentă în prezent” și că „pentru NATO, asta presupune trei lucruri. O înțelegere și adaptare mai bună a Alianței noastre și reducerea propriilor emisii.”
NATO a promis anul trecut că „va reduce semnificativ” emisiile de gaze cu efect de seră ale operațiunilor militare și că va „urmări fezabilitatea” neutralității din punct de vedere al emisiilor până în 2050.
Cu toate acestea, Stuart Parkinson, director executiv la Scientists for Global Responsibility, a declarat că „acum că Rusia a invadat Ucraina, toate planurile existente au fost aruncate pe fereastră.”
NATO a anunțat luni, 27 iunie, că vrea să crească numărul de forțe de înaltă pregătire la peste 300.000, întrucât alianța trăiește „cea mai mare revizuire de apărare și descurajare de la Războiul Rece încoace.”
Secretarul general al NATO a declarat că o măsură importantă din planul de neutralitate din punct de vedere al emisiilor până la jumătatea secolului va veni din tranziția de la combustibilii fosili la sursele de energie mai sustenabile.
Comentezi?